Iată previziunile astrologice ale Danielei Simulescu pentru weekendul 27-28 iunie!
Evenimentul principal al acetui final de săptâmână este începutul tranzitului lui Marte în semnul Gemenilor. Modul nostru de acțiune se va schimba. Vom trece de la a fi foarte pragmatici sau reticenți la a dori să explorăm mai multe posibilități în același timp. Dar, să nu uităm că ne apropiem de câteva zile "încinse" din punct de vedere astrologic. Mercur își va începe retrogradarea luni. Marți, se va petrece Luna Plină din Capricorn, iar Jupiter va trece în Leu. Altfel spus, weekendul va fi destul de copleșitor pe alocuri.
Citește și Horoscop de weekend pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară
Balanță/Ascendent în Balanță
Ziua de sâmbătă nu va fi neapărat pe placul tău. Pentru că te vei preocupa prea mult din cauza banilor. Dar, de duminică, parcă îți mai revine cheful de viață. Vei dori să te plimbi, să interacționezi cu oameni noi sau să te revezi cu prieteni.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Marte, propriul guvernator, va părăsi casa relațiilor duminică. Dar, până atunci, se va asigura că atmosfera din sânul cuplului sau al familiei nu este una liniștită. Acum, depinde și de tine. Dacă tu și persoanele dragi veți avea un obiectiv comun, veți folosi energia lui Marte să vi le atingeți și nu să vă certați.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Sâmbătă, nu vei avea nicio clipă de liniște! Vei fi harnic, dar parcă toate treburile pică pe tine. Nu ar strica să te gândești încă de pe acum cum să mai delegi din acestea. De asemenea, vor fi multe dileme din punct de vedere financiar. Și s-ar putea ca partenerul sau familia să aibă ultimul cuvânt.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Sâmbătă este o zi bună pentru distracție. Și da, poate că vei avea multe treburi, comisioane de făcut sau pur și simplu, treci printr-o etapă grea. Sigur poți găsi câteva clipe prin care să îți pese mai mult de tine decât de alții. Comunicarea cu partenerul sau familia va fi cu sincope.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Simplitatea. Aceasta este cheia succesului dacă vrei un weekend care să nu îți aducă probleme. Și dacă ești liber și dacă mergi la serviciu, nu are rost să te chinui sau să alegi calea cea mai grea. O perioadă bună pentru a te ocupa și de bunăstarea sau estetica locuinței.
Pești/Ascendent în Pești
Nu ar trebui să lași weekendul acesta să treacă fără a rămâne cu unele amintiri superbe de pe urma lui! Jupiter(Marele Benefic) mai rămâne în casa a cincea, a iubirii și a distracției, până marți. Și în ciuda încurcăturilor provocate de staționarea lui Mercur, chiar ar fi bine să nu pierzi nicio oportunitate.

