€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Summit-ul UE: Acord pentru creştere economică de 120 miliarde euro

 

Liderii europeni au ajuns la un acord în ceea ce priveşte pactul pentru creştere economică, ajungând la o sumă de 120 de miliarde de euro, a anunţat joi preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

"Am ajuns la un acord pe un anumit număr de puncte", a declarat Van Rompuy în timpul unei conferinţe de presă de după prima zi a summitului de la Bruxelles. El a citat "agenda pentru creştere economică şi locuri de muncă" pentru care "vom aloca aproximativ 120 de milioane de euro, pentru a putea lua măsuri imediate de creştere economică".

Potrivit RomâniaTv, el a precizat că acest program se bazează pe o creştere a capacităţii de împrumut a Băncii Europene de Investiţii (BEI) cu 60 de miliarde de euro, iar restul de 60 de miliarde provin din fondurile structurale neutilizate.

Vor mai fi şi proiecte de emitere a unor bonduri care vor fi "demarate în vară" pentru a finanţa infrastructurile de transport şi energie, estimate la cinci miliarde de euro.

Acest subiect, aflat de mult timp între temele de discuţii ale Comisiei Europene, a fost susţinut, în urmă cu o săptămână, de către cele patru principale economii ale zonei euro: Germania, Franţa, Italia şi Spania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close