Perspectivele cooperării româno-bulgare, discutate de George Ciamba cu Ekaterina Zaharieva

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut luni o întâlnire cu Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru pentru reforma judiciară şi ministru al afacerilor externe al Republicii Bulgaria, pe agenda discuţiilor aflându-se stadiul actual şi perspectivele cooperării europene şi bilaterale.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, cele două părţi au evocat caracterul special al relaţiei bilaterale, ca state vecine, membre UE şi NATO, precum şi foarte buna cooperare în domeniul afacerilor europene pe durata primelor mandate ale României şi Bulgariei la Preşedinţia Consiliului UE.

Discuţiile despre agenda europeană s-au axat pe teme precum Cadrul Financiar Multianual, BREXIT, extinderea UE, migraţia şi agenda digitală, cei doi oficiali salutând convergenţa opiniilor cu privire la un număr important de dosare.

Totodată, ambele părţi s-au pronunţat în favoarea avansării agendei europene şi pentru edificarea unor instituţii puternice, în contextul noii arhitecturi instituţionale europene.

MAE informează că în urma discuţiilor a reieşit dorinţa de coordonare la nivel regional, unde cele două ţări urmăresc obiective convergente privind avansarea parcursului european şi a politicii de extindere. A fost evocată buna cooperare în forurile regionale, având în vedere abordarea integrată a dialogului cu statele din regiune, fapt ce contribuie semnificativ la realizarea proiectelor concrete de interconectare regională.

Cei doi oficiali au reafirmat importanţa interconectării energetice, în special în domeniul gazelor naturale şi a relevanţei deosebite a proiectelor BRUA şi Coridorul Vertical. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel