Cele mai citite

S-au încheiat audierile miniștrilor din Guvernul Mureșan. Urmează votul de miercuri, din Parlament. Rezultatele audierilor de marți/ live text

siegfried muresan
Siegfried Mureșan / Foto: Agerpres

Comisiile parlamentare au continuat și marți audierile miniștrilor propuși pentru viitorul Cabinet condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.

UPDATE: Audierile miniștrilor s-au încheiat, marți seară. Șase dintre cei 10 miniștri propuși de Siegfried Mureșan și audiați, astăzi, au primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare. Alți patru au primit aviz negativ.

Miercuri, 30 septembrie, urmează votul decisiv pentru învestirea Guvernului, începând cu ora 13:00.

Rezultatele audierilor miniștrilor, marți, 29 septembrie

Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne - aviz favorabil

Dragoș Pîslaru - propus ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene - aviz favorabil

Raluca Turcan - propusă ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale - aviz negativ

Oana Gheorghiu - propusă ministru al Sănătății - aviz negativ

Oana Țoiu - propusă ministru al Afacerilor Externe - aviz favorabil

Andrea Chiș - propusă ministru al Justiției - aviz negativ

Ötvös Koppány Bulcsú - propus ministru al Culturii - aviz favorabil

Mihai Dimian - propus ministru al Educației și Cercetării - aviz negativ

Cseke Attila - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - aviz favorabil

Diana Buzoianu - propusă ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor - aviz favorabil

Luni, 28 septembrie, au fost audiați alți șase miniștri propuși, doar doi dintre aceștia primind un aviz favorabil din partea comisiilor.

UPDATE: Diana Buzoianu, aviz pozitiv la audieri

Ministrul propus pentru portofoliul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a primit marţi aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Nominalizarea Dianei Buzoianu a fost avizată cu 21 de voturi „pentru” şi 20 „împotrivă”.

În centru, ministra propusă la Mediu, Diana Buzoianu, care a primit aviz pozitiv la audierile din Parlament. Sursa foto: Agerpres

În centru, ministra propusă la Mediu, Diana Buzoianu, care a primit aviz pozitiv la audierile din Parlament

În cadrul audierilor, Buzoianu a susţinut că instituţiile din subordinea Ministerului Mediului şi-au intensificat activitatea de control şi sancţionare, numărul controalelor, sancţiunilor şi sesizărilor penale fiind în creştere.

„Nu există nicio instituţie în subordinea Ministerului Mediului care să nu fi crescut exponenţial numărul de controale, numărul de sancţiuni aplicate, numărul de sesizări penale, numărul de nereguli descoperite în 2025 faţă de 2024 şi în 2026 faţă de 2025. Să vă dau câteva exemple: la Garda Naţională de Mediu, dacă în 2021 vorbeam de 35.000 de controale, în 2025 deja vorbim de 39.000 de controale. Dacă în 2021 vorbeam de amenzi aplicate în valoare de 107 milioane, în 2025 vorbim de amenzi aplicate în valoare de 163 de milioane. În primele opt luni ale anului 2026, faţă de ceea ce s-a întâmplat în anul 2025, de asemenea, vedem o creştere. Numărul de amenzi aplicate a crescut cu 43%, valoarea amenzilor aplicate, cu 61%”, a afirmat Diana Buzoianu.

Buzoianu a dat ca exemplu şi controalele efectuate la balastiere, susţinând că în 2025 au fost realizate mai multe verificări decât în mai mulţi ani anteriori cumulaţi.

„Vorbim de 366 de sancţiuni care au fost aplicate şi 10 milioane de lei, amenzi aplicate într-un singur an la Garda de Mediu. De asemenea, dacă ne uităm la Apele Române, tot aşa, pe zona de balastiere, într-o singură lună reuşeam să scoatem la iveală mai multe nereguli decât fuseseră descoperite în şapte-opt luni înaintea mandatului meu”, a explicat aceasta.

Ea a precizat că prejudiciile constatate în primele opt luni ale anului 2026 au crescut cu 186% faţă de 2025, în condiţiile în care numărul inspectorilor nu s-a majorat.

„Dacă discutăm, de exemplu, despre prejudiciile constatate, în 2026, deşi suntem doar în primele opt luni ale anului, deja au fost descoperite cu 186% mai multe prejudicii faţă de 2025. Şi vreau să luaţi în considerare că numărul inspectorilor nu a crescut. Este vorba de aceiaşi inspectori, este vorba de aceleaşi structuri, dar care brusc au reuşit să facă de două ori mai multă muncă, au reuşit să scoată la iveală de două ori mai multe ilegalităţi, să sancţioneze de două ori mai multe fapte ilegale”, a spus ministrul propus.

În ceea ce priveşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Buzoianu a afirmat că au fost îndeplinite toate ţintele şi finalizate investiţiile planificate, fiind atrase 1,3 miliarde de euro.

„1,3 miliarde de euro au fost atraşi, reformele au fost îndeplinite, sutele de kilometri de apă, de canalizare au fost realizaţi, sutele de centre de aport voluntar au fost implementate, miile de insule ecologice”, a declarat aceasta.

Ea a adăugat că a fost creat un mecanism pentru continuarea prin Fondul pentru Mediu a unor proiecte în valoare de un miliard de euro.

„Am muncit luni de zile să creăm un mecanism necesar ca aceste proiecte să poată să fie preluate mai departe prin Fondul pentru Mediu şi au fost salvate proiecte în valoare de un miliard de euro. Un miliard de euro care vor fi duşi pentru a fi finalizate proiecte de apă-canal, proiecte de centre de aport voluntar, proiecte de fabrici de reciclare şi colectare, infrastructură critică de care sute de mii de români au nevoie”, a susţinut Buzoianu.

Pe zona de ape, aceasta a menţionat lansarea „Inspectorului Balastierelor” şi identificarea construcţiilor ilegale de pe plajele din România.

„Pe zona de ape am reuşit să lansăm Inspectorul Balastierelor, am reuşit să scoatem la iveală un raport care stătea la sertare de ani de zile, cu mii de construcţii ilegale pe plajele din România. Deja avem peste 100 de construcţii ilegale care au fost dărâmate”, a precizat ea.

Diana Buzoianu a susţinut, totodată, că peste 80% din bugetul Ministerului Mediului este destinat investiţiilor sau proiectelor asimilate investiţiilor şi că finanţarea alocată barajelor în 2026 este de cinci ori mai mare decât cea din anul precedent.

„Baraje care au primit de cinci ori mai multe fonduri în anul 2026 de la bugetul naţional decât în anul 2025. Zeci de proiecte care în anii anteriori nu primiseră finanţare şi care anul acesta şi-au început şantierele. Cărămidă cu cărămidă, o grămadă de proiecte care nu au fost luate sau prioritizate în anii anteriori au reuşit să-şi găsească finanţarea necesară”, a declarat Buzoianu.

În ceea ce priveşte priorităţile pentru perioada următoare, Buzoianu a menţionat finalizarea reorganizării Romsilva şi a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, precum şi creşterea capacităţii de control.

"Ne propunem să continuăm reorganizarea Romsilva, să o finalizăm, ne propunem să terminăm reorganizarea Apelor Române, să creştem în continuare capacitatea de control, să gândim mecanisme de bonificare a performanţei reale şi mecanisme de verificare a performanţei”, a mai spus Diana Buzoianu.

Buzoianu a anunţat şi o reorganizare a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, care prevede mutarea inspecţiei de la nivel local la nivel naţional şi direcţionarea mai multor angajaţi către zona operativă.

„Avem o reorganizare pe masă cu privire la Apele Române, care este în ultima etapă de discuţie cu sindicatele, care va scoate, practic, toată inspecţia de la nivel local şi o va duce la nivel naţional. Astăzi, pe inspectorii de la nivel local se pune foarte multă presiune din partea baronilor locali să nu poată nici măcar să iasă din instituţie cu maşina fără să dea cu subsemnatul unde se duc şi ce control fac. Şi astea nu sunt poveşti, astea sunt efectiv declaraţii ale unor inspectori care ar fi vrut să-şi facă treaba corect. Vrem să ducem mai mulţi oameni pe zona operativă”, a afirmat Diana Buzoianu. 

UPDATE: Cseke Atilla crede că Guvernul Mureșan va pica în Parlament

Ministrul propus al Dezvoltării, Cseke Attila, care a primit aviz favorabil la audierile din Parlament, nu crede că Guvernul Mureşan va fi învestit miercuri în plenul reunit al Parlamentului.

„Dacă vorbiţi de Guvernul despre al cărui program de guvernare vorbim, eu cred că nu va fi învestit”, le-a spus el jurnaliştilor, după audierea în comisiile parlamentare de specialitate.

Întrebat, de asemenea, dacă există posibilitatea unui Guvern PSD - UDMR, Cseke Attila a răspuns: „După votul de mâine, dacă votul de mâine va reflecta ceea ce grupurile parlamentare au spus până acum, ceea ce prefigurează că acest Guvern nu poate fi învestit, sigur, domnul preşedinte Dan are această prerogativă constituţională de a nominaliza un nou premier desemnat. Şi se va discuta pe acea nominalizare. Noi susţinem în continuare ceea ce am susţinut din mai, anul acesta, şi anume că varianta cea mai bună este aceea de refacere a coaliţiei între cele patru partide care au fost în coaliţie până în sfârşitul lui aprilie”.

„Nu este fezabilă pentru noi astăzi” varianta unui Guvern PSD - UDMR, a completat el. 

UPDATE: Diana Buzoianu, audiată în Parlament

Diana Buzoianu, propusă ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor este audiată în Parlament.

UPDATE: Cseke Atilla a primit aviz pozitiv la audieri

Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a primit, marţi, aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administraţie publică.

În centru, ministrul propus al Dezvoltării, Cseke Atilla, care a primit aviz pozitiv la audierile din Parlament. Sursa foto: Agerpres

În centru, ministrul propus al Dezvoltării, Cseke Atilla, care a primit aviz pozitiv la audierile din Parlament

S-au înregistrat 23 de voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă” şi 15 abţineri.

Parlamentarii PSD au anunţat că se abţin de la vot.

La şedinţă nu au participat reprezentanţii AUR.

 

UPDATE: Mihai Dimian, avizat negativ

Comisiile reunite pentru învăţământ şi ştiinţă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului i-au acordat, marţi, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării.

S-au înregistrat 23 voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi şase abţineri.

Dimian a afirmat, la audieri, că rezultatele testelor PISA şi de la Evaluarea naţională se află „sub standardul stabilit”.

„Trebuie să îmbunătăţim performanţa elevilor în cadrul şcolii şi, ulterior, aplicarea cunoştinţelor şi competenţelor pe care noi le dezvoltăm în viaţa reală. Dacă ne uităm la învăţământul primar, a fost lansat astăzi un program pentru reducerea abandonului şcolar şi analfabetismului funcţional (...) şi avem aproape o dublare a finanţării pe elev pentru a implementa măsuri remediale. La nivelul învăţământului primar avem o performanţă bună, dar la nivelul învăţării gimnaziale se produce o scădere a performanţei elevilor. Există posibilitatea introducerii orelor remediale în norma profesorilor sau, dacă nu doresc, pot fi susţinute separat în regim de plată cu ora, fie de către profesorul respectiv, fie de către alt personal calificat sau masteranzi sau doctoranzi. Activităţile remediale să fie orientate către elevii care au nevoie de ele şi nu ca acum când foarte mulţi dintre participanţi sunt cei care au performanţe”, a susţinut Mihai Dimian.

El a menţionat că, în România, media numărului de ore petrecute într-un an în şcoală de un elev până în clasa a VIII-a inclusiv este 1.600, faţă de media OCDE - 1.760.

„Această creştere a numărului de ore prin Săptămâna Altfel, Săptămână Verde, prin orele remediale trebuie completată de o creştere a calităţii orelor desfăşurate efectiv. Şi aici o să vedeţi o revizuire a programelor şcolare. (...) Ne orientăm către gimnaziu, nu neapărat în a schimba, dar în a reduce cu 10%, pentru a oferi mai mult timp activităţilor remediale. (...) După regândirea conţinutului şi a calităţii orelor, este important să evaluăm. (...) Deci, vor exista anumite evaluări standardizate care să asigure monitorizarea traseului elevului înainte de a ajunge la Evaluarea naţională, care şi ea trebuie regândită”, a adăugat Dimian.

Despre uniforma obligatorie, Mihai Dimian a spus: „Pot înţelege anumite argumente aduse de colegii care au propus această lege, însă, în acest moment, cred că aceste resurse, dacă au fost identificate, ar trebui orientate către alte probleme urgente pe care le avem în Educaţie. Spre exemplu creşterea Programului 'Masa sănătoasă' de la 540.000 de elevi, cât avem în prezent, până la 600.000 şi, ulterior, o creştere etapizată până la un milion. Dacă ne uităm la nivelul unei şcoli, al unui liceu, sigur că ei pot decide în cadrul comunităţii, cu elevii, părinţii şi profesori de acolo, cu sprijinul comunităţilor locale, dacă adoptă o anumită uniformă şi în ce formă. Asta este posibil, în continuare”.

În centru, ministrul propus al Educației, Mihai Dimian, care a primit aviz negativ la audierile din Parlament. Sursa foto: Agerpres

În centru, ministrul propus al Educației, Mihai Dimian, care a primit aviz negativ la audierile din Parlament

UPDATE: Ministrul propus al Culturii, Ötvös Koppány Bulcsú, a primit aviz pozitiv

Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil lui Ötvös Koppány Bulcsú, propus pentru funcția de ministru al Culturii.

S-au înregistrat 13 voturi „pentru”, șapte „împotrivă” și șapte abțineri.

La ședință nu au participat reprezentanții AUR.

Audierea ministrului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan pentru Ministerul Culturii, Bulcsu Koppany Otvos, în cadrul comisiilor de specialitate din Parlament. Sursa foto: Agerpres

Audierea ministrului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan pentru Ministerul Culturii, Bulcsu Koppany Otvos, în cadrul comisiilor de specialitate din Parlament

Printre măsurile avute în vedere la Ministerul Culturii, prezentate de Ötvös Koppány Bulcsú, s-au numărat protejarea patrimoniului, accesul la cultură, prin valorificarea infrastructurii specifice, finanțarea flexibilă a proiectelor, construirea „de la zero” a unui depozit pentru păstrarea în siguranță a patrimoniului Muzeului Național de Istorie a României, debirocratizarea, promovarea culturii române pe plan internațional.

UPDATE: Siegfried Mureșan acuză PSD că nu vrea o justiție independentă, după ce Andrea Chiș a primit aviz negativ

Premierul desemnat Siegfried Mureşan consideră că, prin avizul negativ dat candidatului propus la Justiţie - Andrea Chiş, social-democraţii „arată că vor vota oricând împotriva independenţei justiţiei şi pentru apărarea clientelei de partid”.

„Parlamentarii PSD din Comisia juridică au dat aviz negativ ministrului propus al Justiţiei, Andrea Chiş, o desemnare independentă, cu o carieră de succes în spate şi o persoană cunoscută pentru atitudinea reformatoare faţă de justiţie. Am propus un ministru independent pentru o justiţie independentă, iar PSD nu e de acord. Tot mai mulţi oameni înţeleg că PSD se opune modernizării României, iar argumentele pe care le invocă sunt doar pretexte. Prin avizul negativ de astăzi, pesediştii arată că vor vota oricând împotriva independenţei justiţiei şi pentru apărarea clientelei de partid", a scris prim-ministrul desemnat, marţi, pe pagina sa de Facebook.
 

UPDATE: Andrea Chiș a primit aviz negativ

Andrea Chiş, propusă pentru portofoliul Justiţiei în Guvernul Mureşan, a primit, marţi, aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate.

S-au înregistrat 65 de voturi pentru un aviz negativ şi 42 de voturi pentru un aviz favorabil, a anunţat preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă.

La şedinţă nu au participat reprezentanţii AUR.

Andrea Chiş a precizat că a fost judecător peste 28 de ani, dintre care şase ani ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii.

„Am plecat din magistratură în urma terminării mandatului meu în Consiliul Superior al Magistraturii, însă nu am încetat să ţin legătura cu sistemul judiciar pentru că m-au preocupat şi mă preocupă în continuare problemele acestuia şi găsirea soluţiilor potrivite în special pentru justiţiabil şi pentru societate, dar desigur şi pentru judecători şi procurori", a susţinut Chiş.

Potrivit acesteia, programul de guvernare este adresat în special justiţiabilului şi societăţii: „În primul rând, dorim să ne asigurăm că cererea unui justiţiabil ajunge de îndată la judecător. (...) Am propus în programul de guvernare interzicerea prin lege a blocării în dosarelor. (...) După ce acest dosar a fost repartizat unui judecător, trebuie să ne asigurăm că repartizarea aceasta s-a realizat aleatoriu şi, de aceea, aşa cum are atribuţii deja Ministerul Justiţiei, propunem un audit extern obiectiv al repartizării dosarelor şi asta nu doar în cazul dosarelor de pe rolul instanţelor, ci şi al celor de pe rolul Inspecţiei judiciare”.

Aceasta propune ca schimbarea judecătorilor dintr-un complet să poată să fie făcută doar în cazurile expres prevăzute de lege.

Andrea Chiş a vorbit despre nemulţumirile privind termenele de soluţionare a dosarelor, menţionând că propune continuarea digitalizării instanţelor şi utilizarea inteligenţei artificiale.

Chiş s-a referit şi la cererea sistemului judiciar de majorare a numărului de procurori, judecători, personal auxiliar. „E necesar ca volumul de cauze să fie rezonabil pentru un judecător”, a punctat ea.

Ministrul propus a pledat pentru publicarea tuturor hotărârilor judecătoreşti, inclusiv a motivărilor acestora, şi pentru independenţa judecătorilor.

Întrebată în legătură cu pensia pe care o încasează, Andrea Chiş menţionat că aceasta se ridică la 40.000 lei.

Ea a completat că nu a fost niciodată împotriva pensiilor speciale, ci a susţinut că pensia nu trebuie să depăşească salariul. „Din 2018, dacă urmărim şedinţele CSM, am avertizat (...) asupra faptului că va urma un val de pensionări şi, tocmai datorită acestui fapt, există o presiune în interiorul sistemului şi, pe de o parte, judecătorul simţea această presiune şi, pe de altă parte, i se oferea şansa de a ieşi onorabil şi de a avea o viaţă mai uşoară”, a explicat aceasta.

„În nume personal pot să vorbesc că nu banii m-au făcut să fiu judecător, să promovez la o anumită instanţă sau să fiu membru CSM şi nu banii m-au făcut să ies la pensie”, a indicat fosta judecătoare.

Întrebată, după audieri, în legătură cu pensionarea sa, Andrea Chiş a adăugat că s-a pensionat pentru că nu mai putea face parte din sistemul judiciar aşa cum era atunci.

„Nu m-am pensionat pentru că am vrut o pensie, ci pentru că am vrut să ies într-adevăr din sistem, am considerat că nu mai pot să fac parte din acest sistem, aşa cum era el atunci, astăzi este şi mai rău. Am fost întrebată dacă m-aş întoarce: nu, nu m-aş întoarce la un sistem judiciar aşa cum arată el acum”, a adăugat ea.

Andrea Chiş a mai precizat că nu face parte dintr-un partid politic şi nu doreşte să intre în politică.

„Nu sunt un om politic, ca persoană, nu m-am înscris în niciun partid politic, am depăşit perioada aceea de trei ani recomandată în diverse documente internaţionale, adică după ce ai fost judecător să nu intri în politică sau în alte în alte profesii. N-am făcut-o, nu o fac nici acum. Deci, din acest punct de vedere, exact pentru că am fost nominalizată de trei formaţiuni politice înseamnă că nu aparţin niciuneia”, a transmis Andrea Chiş.

UPDATE: Nicușor Dan: „E momentul ca partidele să privească la interesul național”. Președintele respinge varianta alegerilor anticipate

Președintele Nicușor Dan a declarat, cu o zi înainte ca Guvernul Mureșan să meargă în Parlament pentru a cere votul de încredere, că este „momentul ca această criză politică să se încheie”, iar partidele să „privească la interesul național”. 

„E momentul ca această criză politică să se încheie. E momentul ca partidele să privească dincolo de gardurile de partid, să privească la interesul național. Alegerile anticipate nu sunt o soluție, ci dimpotrivă - ar fi o continuare a instabilității și a neîncrederii - și a cetățenilor români, și a piețelor financiare. 

Indiferent de ce se va întâmpla, România își va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta”, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan, care participă la evenimentul de lansare a volumului „REGINA - in honorem arhitectei României Mari”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Maria în Statele Unite ale Americii și Canada, la Muzeul Național Cotroceni.

Președintele Nicușor Dan. Sursa foto: Bogdan Bolojan, DCNews

Președintele Nicușor Dan, la Muzeul Național Cotroceni, 29 septembrie 2026. Sursa foto: Bogdan Bolojan, DCNews

UPDATE: Rogobete: spitale începute de PSD, inaugurate acum

Într-o postare pe pagina de Facebook, Alexandru Rogobete a transmis că cea mai recentă postare pe Facebook a lui Siegfried Mureșan, cea în care spune că nu s-au construit spitale în România în timpul guvernărilor PSD, reprezintă dezinformare.

El a dat ca exemplu investițiile în spitale începute în perioada guvernărilor PSD, pe care, potrivit acestuia, actualii oficiali le inaugurează în prezent. 

„Domnule Mureșan, premier desemnat, de ce dezinformați cu atâta nerușinare?

Spuneți că în România nu s-au construit spitale?

Păi șeful dumneavoastră politic, domnul Bolojan, tocmai merge și inaugurează investiții în spitale începute și construite în anii în care PSD a fost la guvernare.

Eu eram acolo: secretar de stat, coordonator PNRR pentru sănătate și apoi ministru al Sănătății. Știu exact cum au fost făcute aceste proiecte.

Voi spuneți că nu există, apoi mergeți să le tăiați panglica. Asta nu mai este propagandă. Este ridicol.

Nu vă este rușine?”, a scris Alexandru Rogobete pe pagina de Facebook. 

 

UPDATE: Ce pensie are Andrea Chiș

Andrea Chiș, propusă pentru Ministerul Justiției, a spus în timpul audierii că primește în prezent o pensie de 40.000 de lei. Fosta judecătoare a spus că a susținut în trecut ca pensiile magistraților să nu depășească salariile și că a avertizat încă din 2018 asupra valului de pensionari din sistem. 

„Pensia mea este de 40.000 RON la ora actuală. Nu am stabilit-o eu. În ceea ce privește cuantumul ei, colegii știu și știți și dumneavoastră din spațiul public, că eu am susținut că pensia nu trebuie să depășească salariul, pentru că din 2018, dacă urmărim ședințele Consiliului, am avertizat. În 2018 n-au început încă pensionările, deși din 2005 avem acea dispoziție în Legea Statutului. Am avertizat, dacă vă uitați la ședințele Consiliului, asupra faptului că va urma un val de pensionări”, a spus fosta judecătoare.

UPDATE: Oana Țoiu, aviz favorabil

Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a primit aviz pozitiv, marţi, în comisiile parlamentare reunite pentru politică externă, pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi pentru românii de pretutindeni.

S-au înregistrat 29 de voturi „pentru” şi 23 de voturi „împotrivă”.

În cadrul audierii, Oana Ţoiu a precizat că programul de guvernare dedicat politicii externe este continuarea programului început în urmă cu un an.

„Obiectivele noastre principale sunt foarte clare. În primul rând vorbim de întărirea securităţii şi protejarea cetăţenilor români. Acesta a fost imperativul ultimul an de zile şi va continua să fie prioritatea principală, dat fiind că suntem ţara care are cea mai lungă graniţă cu războiul, dintre ţările membre ale Uniunii Europene. Datoria noastră este în primul rând să ne apărăm cetăţenii şi teritoriul, dar avem şi o responsabilitate comună faţă de graniţa Uniunii Europene, a spaţiului Schengen şi a NATO, evident, şi Marea Neagră ca poartă strategică, inclusiv între Europa, Caucazul de Sud, Asia şi Orientul Mijlociu. Pentru noi, Marea Neagră este de asemenea vitală şi pentru protejarea fluxurilor comerciale şi iată. Tocmai m-am întors de la New York, de la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, unde am discutat într-un panel pe care l-am coprezidat împreună cu Franţa şi cu Comisia Europeană, cât de important este aportul pe care România îl are, în special prin portul Constanţa, infrastructura logistică şi aportul colectiv la securitatea Mării Negre pentru accesul global la hrană, în special la grâne, o bună parte dintre ţările din Africa şi chiar din Orientul Mijlociu depind de capacitatea noastră de a gestiona logistic şi de a proteja aceste fluxuri comerciale”, a afirmat Oana Ţoiu.

Ea a menţionat că echipele şi infrastructura MAE „reconstruiesc încrederea între Diaspora şi România”.

„Specific, ce a însemnat asta pentru noi? A însemnat o bună parte de investiţii în serviciile consulare. Am deschis şi deschidem în acest an consulatele generale de la Belfast, Cagliari, extindem consulatul general din Paris, la Bonn am avut o serie de sesizări din trecut privind lipsa de acces la servicii consulare, am schimbat echipa acolo pentru a putea să asigurăm acest tip de sprijin pentru comunitatea în creştere din Germania. De altfel, în premieră, au fost acum în regiunea Frankfurt şi servicii consolare itinerante. La Londra a fost deschis, aşa cum ştiţi, anul trecut, consulatul şi are o capacitate de peste 1.000 de servicii consulare lunare”, a explicat aceasta.

Oana Ţoiu a vorbit şi despre deficitul de resurse umane din Ministerul Afacerilor Externe.

„Suntem în acest moment cu 35% din organigrama din serviciul exterior neocupată. Vorbim de un deficit de resurse umane semnificativ. De aceea am derulat, anul trecut şi în acest an, recrutări de un nivel crescut de competiţie între aplicanţi. Au fost 3.000 de aplicanţi şi la capătul acestui proces de un an de zile am recrutat 77 de membri pentru Corpul Diplomatic şi Consular şi angajaţi pentru rolurile suport. Însă, în continuare, repet, 35% din organigrama din serviciul exterior în acest moment nu e ocupată. Principalul motiv este legat de resursele alocate Ministerului Afacerilor Externe şi de resurse alocate pentru resurse umane. Până astăzi au fost deja cheltuiţi 98% din alocările bugetare pentru resurse umane. Deci nu putem să asigurăm întărirea resurselor umane decât cu resursele financiare potrivite pentru asta, inclusiv în ceea ce priveşte legea salarizării unitare, şi aici un mare regret pe care îl am în acest mandat este că n-am reuşit împreună cu toate celelalte partide să ajungem la un acord privind legea salarizării unitare, care ar fi reajustat salariile, astfel încât să nu mai fim în această situaţie de nedreptate în care un director din Ministerul Afacerilor Externe are salariu semnificativ mai mic decât directorii din alte două - trei ministere de linie cu atribuţii similare”, a conchis Oana Ţoiu. 

 

UPDATE: Andrea Chiș, audiată în aceste momente în comisiile de justiție

A început audierea fostei judecătoare Andrea Chiș, propusă la Ministerul Justiției.

 

UPDATE: Oana Gheorghiu, aviz negativ. Reacția lui Siegfried Mureșan

Oana Gheorghiu a primit aviz negativ. 17 parlamentari au votat „împotrivă” și 15 parlamentari au votat „pentru”.

Siegfried Mureșan a criticat avizul negativ primit de Oana Gheorghiu și a transmis că votul reprezintă o respingere a competenței și a valorilor.

„Oana Gheorghiu, care a construit un spital de la zero, pornind de la un buget de zero lei, a primit aviz negativ ca ministru al Sănătății de la pesediștii care nu au construit niciun spital, deși au avut tot bugetul țării pe mână.

Este un vot de respingere a competenței și a valorilor”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina de Facebook. 

 

UPDATE: A început audierea Oanei Țoiu

A început audierea Oanei Țoiu, propusă pentru Ministerul Afacerilor Externe.

Florin Manole (PSD) a întrebat-o pe Oana Țoiu dacă este justificat ca România să plătească 21.000 de dolari pentru reședința lui Andrei Muraru, ambasadorului României la Washington. Aceasta a răspuns că prelungirea contractului a avut loc în mandatele unor premieri din PSD. 

Video:

UPDATE: Oana Gheorghiu, întreruptă din nou 

Oana Gheorghiu a fost din nou întreruptă în timpul audierii din Parlament, moment care a dus la un schimb de replici între Alexandru Rogobete și Emanuel Ungureanu (USR). 

Pe scurt, Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete i-au cerut Oanei Gheorghiu răspunsuri concrete despre modul în care va rezolva anumite probleme, însă răspunsurile oferite nu au adus clarificări. 

După audiere, Alexandru Rogobete a spus că și-ar fi dorit să audă mai multe detalii concrete despre planul administrativ al Oanei Gheorghiu pentru Sănătate.

„Mi-aș fi dorit să aud mai multe chestiuni administrative, aplicate, despre planul dumneavoastră administrativ în domeniul de Sănătate. Aici nu a fost concurs de ONG și de emoție”, a spus Alexandru Rogobete.

„Nu ne referim la ce am făcut noi la Ministerul Sănătății, ne referim la soluțiile cu care veniți dumneavoastră, dacă pot să fie mai concrete”, a spus Alexandru Rafila la final.

„Nu comentați la fiecare răspuns. Nu suntem la ora de microbiologie”, i-a spus Emanuel Ungureanu lui Alexandru Rafila. 

Parlamentarii din comisiile de Sănătate s-au certat din nou din cauza numărului de întrebări alocat partidelor.

UPDATE: A început audierea Oanei Gheorghiu

În aceste momente, Oana Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății, este audiată în Parlament.

Alexandru Rafila a întrerupt-o pe Oana Gheorghiu în timpul audierii, atunci când aceasta vorbea despre proiectele derulate de-a lungul anilor și despre construcția spitalului „Dăruiește Viață”. Alexandru Rafila i-a cerut să prezinte programul de guvernare, nu doar realizările din domeniul medical.

„Ideea este că am venit aici pentru a asculta programul de guvernare. Ceea ce ați făcut este admirabil, am înțeles legătura cu sistemul de sănătate, dar să ne spuneți și despre programul de guvernare”, a spus Alexandru Rafila.

Oana Gheorghiu a spus la începutul audierii că nu vrea să fie întreruptă sau să se iște vreun scandal. Ea a vorbit despre experiența sa în sistemul de sănătate și a spus că, spre deosebire de cei care au acces rapid la spitale prin relații, sute de mii de români nu cunosc pe nimeni și întâmpină dificultăți atunci când vor să acceseze serviciile medicale. 

„Fiecare dintre noi, cei din sală suntem pacienți privilegiați, avem cunoștințe și o să ajungem la un spital bun. Mi-aș dori foarte mult să creăm un sistem de sănătate care să nu depindă de un telefon. Să ofere aceleași servicii și pentru o bunicuță din Moldova, ca pentru un om din București”, a a spus Oana Gheorghiu.

UPDATE: Aviz negativ pentru Raluca Turcan

Raluca Turcan a primit aviz negativ din partea comisiilor parlamentare - 29 de parlamentari s-au pronunțat „împotrivă”, 33 „pentru”, iar un parlamentar s-a abținut.

Raluca Turcan a vorbit despre reforma pensiilor de serviciu în timpul audierii din Parlament, însă microfonul i-a fost oprit după ce a depășit timpul alocat.

„Avem persoane la vârstă ideală pentru piață muncii care se pensionează și apoi se reangajează. De aceea, legea pe care o avem în Parlament, de așezare a compatibilității între pensia de serviciu și salariu, este o obligație la care vă chem să marșăm cu toții, pentru că aduce un plus la bugetul statului de 1,5 miliarde de lei”, a spus Raluca Turcan.

„Ați depășit deja cu 6 minute timpul convenit inițial. Mulțumesc, ați vorbit foarte frumos, foarte bine, suntem convinși că toate lucrurile astea recurente pe care le aduceți din 4 în 4 ani se vor rezolva tot cu o decizie de neconstituționalitate la CCR”, a spus Adrian Solomon (PSD). 

UPDATE: Siegfried Mureșan: Felicitări miniștrilor desemnați!

Siegfried Mureșan i-a felicitat pe miniștrii desemnați pentru prestația de la audierile din Parlament și a spus că echipa este pregătită să înceapă guvernarea din prima zi. 

„Felicitări miniștrilor desemnați pentru prestațiile foarte bune de până acum la audierile din Parlamentul României.

Îi felicit atât pe cei care au primit aviz pozitiv, cât și pe cei care, în pofida unei prestații foarte bune, au primit aviz negativ, pe criterii politice.

Audierile de până acum confirmă că avem o echipă bine pregătită, capabilă să guverneze din prima zi în beneficiul oamenilor.

Toți miniștrii au dovedit că sunt bine pregătiți și că vor lucra pentru modernizarea României.

Le urez mult succes colegilor care urmează să fie audiați!”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina de Facebook. 

 

UPDATE: A început audierea Ralucăi Turcan

Una dintre măsurile anunțate de Raluca Turcan, propusă pentru Ministerul Muncii, este eliminarea supraimpozitării contractelor part-time.

„Cred că această supraimpozitare pe care o avem în momentul de față pe activitatea part-time este o obligație pentru noi să încercăm să o gestionăm. Avem un proiect de lege în Parlament care așteaptă votul final”, a a spus aceasta.

UPDATE: Dragoș Pîslaru, aviz favorabil

Dragoș Pîslaru a obținut aviz favorabil din partea comisiilor de speciliatate cu 18 de voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi o abținere.

UPDATE: A început audierea lui Dragoș Pîslaru

În aceste momente, Dragoș Pîslaru, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, este audiat în Parlament. 

Dragoș Pîslaru a anunțat, la începutul audierilor, că România va primi încă 45 de milioane de euro după ce Comisia Europeană a admis contestația depusă de România cu privire la cererea de plată 3. El a mai spus că România a atras, în ultimele 12 luni, 10 miliarde de euro din fonduri europene, sumă pe care estimează că o va depăși în acest an. 

 

UPDATE: Mircea Abrudean, aviz favorabil

Mircea Abrudeanu a primit un aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare după audiere. În cadrul votului, 22 de parlamentari au votat „pentru”, 7 „împotrivă”, iar 8 s-au abținut. 

La ședință nu au participat reprezentanții AUR.

 

UPDATE: Mircea Abrudean, audiat în comisiile reunite ale Parlamentului

Mircea Abrudean, propus pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne, este audiat în comisiile reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlament. 

 

UPDATE: Siegfried Mureșan, primul mesaj al zilei

Într-o postare pe pagina de Facebook, Siegfried Mureșan a scris că declarația lui Sorin Grindeanu despre „bula hashtag” arată, în opinia sa, că liderul PSD nu regretă OUG 13 și că partidul va adopta din nou măsuri similare dacă ar ajunge la guvernare. 

„Președintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că "bula hashtag s-a dezumflat", făcând referire la sutele de mii de români care au ieșit în stradă în 2017 și 2018 împotriva OUG 13 și pentru apărarea justiției și a statului de drept. Această declarație arată că domnul Grindeanu nu a învățat nimic din perioada respectivă. Arată că dumnealui nu regretă că a dat ordonanța care legaliza corupția în România, regretă doar că a fost tras la răspundere pentru OUG 13.

Dacă va veni la guvernare, nu va ezita să dea o nouă ordonanță pro-furt și să guverneze împotriva oamenilor dacă știe că oamenii nu vor ieși în stradă și nu vor protesta.

De aceea, acest partid este periculos și de aceea PSD nu trebuie să decidă viitorul țării noastre și al oamenilor cinstiți din țara noastră”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina de Facebook.

Știre inițială:

În cursul acestei zile vor fi audiaţi:

- Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne

- Dragoş Pîslaru - propus ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene

- Raluca Turcan - propusă ministru al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale

- Oana Gheorghiu - propusă ministru al Sănătăţii

- Oana Ţoiu - propusă ministru al Afacerilor Externe

- Andrea Chiş - propusă ministru al Justiţiei

- Bulcsu Koppany Otvos - propus ministru al Culturii

- Mihai Dimian - propus ministru al Educaţiei şi Cercetării

- Cseke Attila - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

- Diana Buzoianu - propusă ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor

Până în acest moment, doar doi dintre miniștrii audiați au obținut aviz favorabil din partea comisiilor reunite ale Parlamentului. Aceştia sunt Tanczos Barna - propus viceprim-ministru, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Alexandru Nazare - propus ministru al Finanţelor.

Ceilalți miniștri audiaţi în comisiile permanente au fost: Sebastian Burduja - propus ministru al Energiei; Radu Miruţă - propus viceprim-ministru, ministru al Apărării Naţionale; Cătălin Drulă - propus ministru al Transporturilor şi Infrastructurii; şi Irineu Darău - propus ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.

Plenul Parlamentului se reunește miercuri pentru a vota programul de guvernare și componența Cabinetului condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, după ce Eugen Tomac și Adrian Veștea, primele două propuneri, nu au reușit să formeze un Guvern cu susținere parlamentară.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Comentarii (5)

Nicolae Ștefan   •   30 Septembrie 2026   •   11:07

Doar un Parlament bolnav la cap poate da aviz pozitiv lui Țoiu , Pîslaru și Buzoianu ...

Nelu   •   29 Septembrie 2026   •   14:27

Nu se poate, cum sa respingeti ministri? Oare nu stiti toti sunt a lui... sau ai lui...

elena   •   29 Septembrie 2026   •   13:05

Preacompetente Muresan, pentu inteligenta ta artificiala vei primi vot negativ maine.

nicu   •   29 Septembrie 2026   •   09:19

Muresan tu esti de-a dreptul josnic; nu stii sa sustii o confruntate politica, pe idei, pe proiecte, care desigur poate fi utila. Tu stii sa latri, sa inventezi greselil altora. Du-te.

traian-traian   •   29 Septembrie 2026   •   08:49

bre frant-muresanu, oare miliardele de euro din pandemie, sutele de milioane de dolari date de ludovik fratilor micula, miliardul de euro datorie la salarii din justitie, miliardele de euro imprumutate pe juma de secol care vor fi platite de bebelusi de azi pana la batrânete si date la rudele mamei tale, dorinta oanei gheorghiu de a vinde tot ce misca in românia, oare toate aceste si multe potlogarii facute de aceasta alianta tot din cauza ordonantei 13 sa intamplat?

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Parlament
Citește mai multe din Parlament
x close