Cele mai citite

Chirieac vede surpriza prezidențialelor: „Acest politician are șanse foarte mari. L-ar învinge și pe Călin Georgescu”

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
Anca Murgoci și Bogdan Chirieac
Anca Murgoci și Bogdan Chirieac

Cine l-ar putea învinge pe Călin Georgescu dacă acesta ar candida din nou la prezidențiale?

Cine ar avea cele mai mari șanse să câștige alegerile prezidențiale dacă acestea ar avea loc în perioada următoare? Întrebarea continuă să alimenteze dezbaterile politice, iar analistul politic Bogdan Chirieac vine cu un scenariu care îi va surprinde pe mulți. Într-un dialog cu Anca Murgoci pe TikTok, analistul politic a zis că Victor Ponta rămâne unul dintre cei mai puternici politicieni din România și că nu este exclus să ajungă chiar președinte.

Bogdan Chirieac a vorbit și despre forța din online a lui Călin Georgescu, despre șansele lui Ilie Bolojan și despre motivele pentru care consideră că fostul premier Victor Ponta continuă să fie unul dintre cei mai importanți jucători ai scenei politice. 

Anca Murgoci a zis că întrebarea a pornit de la comentariile primite din partea cititorilor și urmăritorilor DC News.

@rodcnews Ca răspuns pentru @Pana Liliana228 Victor Ponta l-ar învinge pe Călin Georgescu la prezidențiale? Ce a spus Bogdan Chirieac în dialog cu Anca Murgoci #ponta #cg #prezidentiale #alegeri @VictorPontaOficial ♬ sunet original - DC News

Bogdan Chirieac: „Victor Ponta este un om politic foarte puternic”


Discuția a pornit după ce Anca Murgoci a observat că afirmațiile analistului au surprins o parte dintre cititorii DC News.

Anca Murgoci: „Cum să spuneți asta despre Ponta? Adică este o veste bună, doar că nu mă așteptam”.

Bogdan Chirieac a răspuns: „Ponta este un om politic foarte puternic.”

Afirmația vine într-un moment în care scena politică este într-o continuă reașezare, iar numele fostului premier este tot mai des menționat în discuțiile despre viitoarele alegeri prezidențiale.

Îl poate Victor Ponta învinge pe Călin Georgescu?


Anca Murgoci a explicat că întrebarea a pornit de la comentariile primite din partea cititorilor și urmăritorilor DC News:

„Poate cititorii nu au înțeles. Iertați-mă, v-am întrebat dacă Ponta l-ar putea învinge pe Călin Georgescu, pentru că am văzut câteva comentarii în acest sens”.

În opinia lui Bogdan Chirieac, un asemenea scenariu nu poate fi exclus: „În cazul lui Ponta, spun că nu este exclus”.

Analistul a atras atenția că fostul premier nu ar avea un drum ușor spre Palatul Cotroceni.

Ilie Bolojan, principalul rival


Bogdan Chirieac consideră că Victor Ponta nu ar avea drumul simplu către Cotroceni: „Are însă un concurent puternic, Ilie Bolojan, care și el are șanse să îl învingă”.

Declarația este interesantă în contextul în care, în ultimele luni, numele lui Ilie Bolojan a fost asociat tot mai des cu o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale.

Pentru Bogdan Chirieac, competiția dintre Victor Ponta și Ilie Bolojan ar putea reprezenta una dintre cele mai importante bătălii electorale din România, în cazul în care ambii vor intra în cursă.

VEZI ȘI: Două sondaje: Câți dintre români cred că ar trebui organizate alegeri anticipate. Palada: Nu vreți să știți cum e cu referendumul pentru demiterea lui Nicușor Dan
 

Despre Călin Georgescu: „A ieșit din rândul politicienilor”


Una dintre cele mai comentate declarații ale analistului politic a fost cea referitoare la Călin Georgescu. Bogdan Chirieac consideră că acesta nu mai este perceput de o parte a susținătorilor săi ca un politician obișnuit:

„Dar Călin Georgescu, astăzi, când vorbim, a ieșit din rândul politicienilor. El este Dumnezeu pe pământ. Lumea se duce la Călin Georgescu și îi spune: Puneți mâna pe mine să mă vindecați de boală”.

Este o caracterizare făcută de Bogdan Chirieac pentru a descrie nivelul de susținere pe care, în opinia sa, îl are Călin Georgescu în rândul unei părți a electoratului în mediul online.

Analistul a admis însă că este dificil de estimat cât din această susținere se regăsește în viața reală și cât reprezintă fenomenul din mediul online: „Nu știu cât ține asta în mediul online și cât în realitate, dar și el este un candidat puternic”.

Ce spune despre candidatura lui Călin Georgescu


Bogdan Chirieac și-a exprimat și punctul de vedere în ceea ce privește participarea lui Călin Georgescu într-o eventuală competiție electorală: „Și eu, dacă aș fi în locul celor care conduc țara, l-aș lăsa pe Călin Georgescu să candideze”.

În opinia sa, decizia prin care acesta nu a fost lăsat să candideze în 2025 nu a fost una potrivită:

„Ce s-a întâmplat în 2025, când nu l-au lăsat să candideze, este nedemn de o democrație”.

Analistul a continuat: „Nu este condamnat pentru nimic”.

De ce îl vede favorit pe Victor Ponta


În ciuda competiției pe care o anticipează, Bogdan Chirieac este de părere că Victor Ponta pornește cu un avantaj important:

„Victor Ponta, ca politician, are șanse foarte mari”.

Analistul a zis că experiența politică acumulată de fostul premier și notorietatea sa îl transformă într-un candidat care nu poate fi ignorat.

Victor Ponta este unul dintre puținii lideri politici români care au ocupat funcția de prim-ministru, au condus un partid mare și au participat deja la o campanie prezidențială.

Din această perspectivă, Bogdan Chirieac consideră că experiența politică reprezintă un avantaj important într-o competiție pentru funcția supremă în stat.

Miza unui nou partid


Analistul a mers chiar mai departe și a făcut o prognoză privind viitorul politic al lui Victor Ponta:

„Iar dacă își face partid, o să vedeți ce scor mare va obține cu partidul său”.

Este una dintre cele mai ferme predicții făcute de Bogdan Chirieac în ultima perioadă. Un eventual proiect politic construit în jurul lui Victor Ponta ar putea atrage un număr important de alegători și ar putea influența semnificativ echilibrul de forțe din politica românească.

În spațiul public sunt vehiculate mai multe nume pentru o eventuală cursă prezidențială, iar calculele politice se schimbă de la o lună la alta.

Iată dialogul de pe TikTok:

Anca Murgoci: Cum să spuneți asta despre Ponta? Adică este o veste bună, doar că nu mă așteptam.

Bogdan Chirieac: Ponta este un om politic foarte puternic.

Anca Murgoci: Poate cititorii nu au înțeles. Iertați-mă, v-am întrebat dacă Victor Ponta l-ar putea învinge pe Călin Georgescu, pentru că am văzut câteva comentarii în acest sens.

Bogdan Chirieac: În cazul lui Victor Ponta, spun că nu este exclus. Are însă un concurent puternic, Ilie Bolojan, care și el are șanse să îl învingă pe Călin Georgescu la o adică. Dar Călin Georgescu, astăzi, când vorbim, a ieșit din rândul politicienilor. El este Dumnezeu pe pământ. Lumea se duce la Călin Georgescu și îi spune: „Puneți mâna pe mine să mă vindecați de boală”. Nu știu cât ține asta din mediul online în realitate, dar și el este un candidat puternic. Și eu, dacă aș fi în locul celor care conduc țara, l-aș lăsa pe Călin Georgescu să candideze. Ce s-a întâmplat în 2025, când nu l-au lăsat să candideze, este nedemn de o democrație. Nu este condamnat pentru nimic. Și i-au inventat niște dosare penale. Dar da, Victor Ponta, ca politician, are șanse foarte mari. Iar dacă își face partid, o să vedeți ce scor mare va obține cu partidul său.

Anca Murgoci: Dumneavoastră ce părere aveți? Sunteți de acord cu Bogdan Chirieac?

Ce mai face Călin Georgescu

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a cerut, recent, „fiecărui membru al Parlamentului care mai are în inimă dragoste de țară” să înceapă procedura de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan, căruia îi reproșează forma „abuzivă” și „sfidătoare” în care l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze un nou Guvern.

Când a venit Georgescu la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde avea termen în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară, a făcut câteva declarații

În fața a sute de susținători, Călin Georgescu l-a acuzat pe Nicușor Dan că ocupă „ilegal” Palatul Cotroceni și i-a îndemnat pe parlamentari să înceapă procedura de suspendare din funcție a președintelui, fiind nemulțumit de modul în care șeful statului l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze nou Guvern.

„Lovitura de stat, care a început pe 6 decembrie 2024, a atins zilele trecute apogeul - adică, ziua de 4 iunie 2026, când ocupantul ilegal de la Palatul Cotroceni a bătut ultimul cui în sicriul democrației românești, anulând total alegerile parlamentare de pe 1 decembrie 2024 și vocea poporului, prin forma abuzivă și sfidătoare a propunerii de Guvern. Se impune asumarea răspunderii de către inițiatorii acestui demers, pentru că va fi un dezastru economic și social masiv. Și, în același timp, aceeași răspundere o poartă și partidele politice care vor vota acest Guvern. Eu mă adresez astăzi fiecărui membru al Parlamentului care mai are în inimă dragoste de țară, fiecărui reprezentant ales care a depus jurământ față de țară și popor - a venit vremea să vă ridicați, este momentul ca imediat să începeți procedura de suspendare împotriva președintelui ilegal de la Cotroceni. Și asta nu mâine, nu prin alte demersuri, ci imediat, pentru că acest om, în afară de faptul că este un lider slab, este într-o poziție care pune în dificultate întregul stat român”, a zis Călin Georgescu.

În opinia fostului candidat la prezidențiale, întoarcerea la democrație înseamnă „turul doi înapoi”

„Se pune problema viitorului națiunii române, pentru că se iau acțiuni nechibzuite și distructive, iar fiecare oră care trece și nu se acționează este o oră în plus în care acest personaj demontează cărămidă cu cărămidă fundația națiunii române. (...) Dacă nu acționați acum, va fi prea târziu de salvat ceva. Este o fereastră a oportunității de a intra pe firul democrației. Ridicați-vă, aveți atitudine, apărați țara, înainte ca ultima lumină a democrației să se stingă definitiv. Momentul este acum și nu există mâine. Întoarcerea la democrație înseamnă turul doi înapoi, înseamnă desecretizarea ședinței CSAT și a ședinței informale CCR dinaintea anulării alegerilor din 6 decembrie 2024”, a adăugat Călin Georgescu.

În dosarul pentru care s-a prezentat în instanță, Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie 2025 de Parchetul General, pentru promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

În rechizitoriu se arată că, în perioada 16 iunie 2020 - 16 mai 2025, în repetate rânduri, Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe.

„În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică prolegionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa unora”, au explicat procurorii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (11)

mircea   •   02 Septembrie 2026   •   05:41

cat ati primit pentru articol .prea tras de par

igor   •   03 August 2026   •   12:08

DA, PONTA DA.

Adrian   •   03 August 2026   •   10:24

Victor Viorel este iepurele lui Nicușor Dan. Candidatura lui "Dottore" la prezidențiale în anul 2025 a făcut posibilă accederea în turul doi a olimpicului și excluderea lui Crin Antonescu. Dacă nu participa Victorass, probabil am fi avut alt președinte.
Strategia prin care a ajuns în turul doi Nicușor se poate repeta, prin participarea și cu largul concurs al unuia despre care mai toți politicienii afirmă că este un pic cam mincinos și foarte alunecos!

Cetățeanul Gogu   •   03 August 2026   •   09:38

Hai ca suntem tari, ne pregătim de prezidențiale. Cine contează in alegeri, încep să-și aleagă favoriții și nu mă refer la perciuni. Maestrul Chiriac, un susținător al politicii monetare dusă de Mugurel(hai ca ne-a salvat și cu junk-ul) și-a ales și președintele. Cel mai bun, cel mai șmecher și cu știință de carte, cine altul dacă nu Victor Viorel. Se pare ca este cazul, ca la mai bine de 1700 de ani de la retragerea romană, sa avem un guvernator italian, băiat serios, le-a tras-o la toți( l-ai băgat în casă, te-a lăsat sportiv - vezi PSD, PRO România, iar PSD și acum grupul de strânsură din parlament), de zici că s-a terminat țara. Eu zic să lăsați “poporul” să decidă, de data asta. Mai bine, faceți demersuri să reînvie democrația și alegerile libere în România.

Gheorghe   •   03 August 2026   •   08:10

Ha,ha,ha bolovan presedinte.

traian-traian   •   03 August 2026   •   07:54

cel mai activ este marian zis ceausescu,, este inteligent si are calitate de ghicitor, el ghiceste locul si ora tuturor proceselor intentate politicienilor, le ghiceste si pe cele a interlopilor dar ii este frica de bataie, deci un candidat dotat

Angry Miky   •   03 August 2026   •   07:14

Angry birds are șanse să fie președinte de stol migrator iar Mikey în desene animate cu plagiatori. Amândoi sunt pierzători care încă mai cred ca au șanse și sunt păcăliți de jurnaliști care bagă bățul prin gard.

Valter Cojman   •   02 August 2026   •   20:06

Daca Ponta nu ar fii slugarnic fata de UE si SUA si ar avea mai multa demnitate si curaj in el ca sa puna Romania si romanii mai presus de orice, ar avea sanse mari sa devina presedinte.
Eu nu uit cum s-a dus ca un catelus la Barrosso si s-a intors cu 10 puncte ca sa le puna in aplicare.
Asa ca mai ramane Calin Georgescu care, pana acum, a aratat ca nu se pleaca nici in fata UE si nici a SUA.

MIHAI   •   02 August 2026   •   19:12

Dupa parerea mea pe primele 2 locuri de candidat prezidential sunt Nicusor Dan si Victor Ponta urmat la scor strans de Ilie Bolojan si apoi urmeaza Calin Georgescu penibil legionar extremist care nu ne poate rezolva problemele de zi cu zi.

Terente   •   02 August 2026   •   17:32

Altă aberație marca Chiriac.

nostradam   •   02 August 2026   •   16:51

De Calin Georgescu multi s-au lamurit dece nu accepta nicidata intrebari de la jurnalisti ci bolboroseste singur acelasi monolog penibil si prostesc care n/are nici o legatura cu realitatea de azi, de aici.

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close