Președintele PSD, Sorin Grindeanu, anticipează că vom avea un nou Guvern în a doua parte a lunii august 2026.
PSD se pregătește pentru formarea Guvernului. Sorin Grindeanu a anunțat, vineri, că social-democrații au semnat acorduri cu două grupuri parlamentare, în vederea formării unei majorități pentru învestirea unui nou Guvern. Liderul PSD a refuzat să dezvăluie despre ce grupuri parlamentare este vorba: ”Am semnat acorduri parlamentare, o să vi le transmitem atunci când este cazul. Atunci când ne vom apropia şi vom avea numărul necesar, cele minimum 233 de voturi, evident că acea majoritate o voi prezenta, dacă voi fi în acea situaţie, transparent”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele PSD, într-o declarație de presă.
Prin urmare, PSD face demersuri pentru a realiza ceea ce a solicitat președintele țării, Nicușor Dan, care a spus, în repetate rânduri, că va desemna un nou premier când va fi asigurat că acesta are deja negociată susținerea unei majorități parlamentare:
”Solicitarea pe care o să o am cu toate delegațiile de partide cu care ne vom întâlni, pentru oricare din propunerile de guvern, întrebarea mea va fi dacă au sau nu negociată o majoritat”
”În declarațiile publice am văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție. Eu aștept ca partidele să vină la mine cu majoritate”.
De altfel, și-n 16 iulie, Sorin Grindeanu anunța că se îndreaptă spre majoritatea de 233 de voturi în vederea susținerii unui nou Guvern: ”În acest moment, PSD nu strânge 233 de voturi pentru o majoritate în Parlament, dar nici ceilalți nu o fac. Noi suntem cel mai aproape în a face acest lucru”.
Astăzi, președintele PSD a afirmat că formarea unei majorități va fi probabilă în a doua jumătate a lunii august, invocând vacanțele parlamentarilor:
”Undeva după 15 august probabil că sunt şanse mai mari de a trece un Guvern”.
La insistențele jurnaliștilor, preşedintele PSD a admis că o formulă construită împreună cu UDMR, grupul minorităţilor naţionale şi parlamentari neafiliaţi ar putea ajunge la numărul necesar de voturi:
”La limită. Dacă staţi, vă uitaţi şi calculaţi, este la limită”.
Dar Sorin Grindeanu nici nu a spus că ar avea pretenția unei majorități confortabile, ci tocmai a uneia la limită.
În același timp, liderul PSD acuză PNL că joacă împreună cu AUR.
”Se poate face guvern și fără cele 127 de voturi ale PSD”
”PSD de fiecare dată a venit şi a zis România a mers într-o direcţie greşită şi merge în continuare. Modul în care gestionează Ilie Bolojan ca prim-ministru, lucrurile, este unul greşit. PSD, în mod transparent, a ieşit din această coaliţie de guvernare. Asta nu înseamnă că punem garduri şi facem decizii de acest tip. Poate să se facă guvern şi fără cele 127 de voturi ale Partidului Social-Democrat” a declarat Sorin Grindeanu.
”Au o majoritate confortabilă şi fără noi. Am auzit de la domnul Bolojan cum s-au mai întâlnit. Nu depinde doar de noi. Da, suntem principala forţă politică, sa, suntem dispuşi oricând să fim parte a soluţiei, dar avem 127 de voturi, nu mai mult de atât” a întârit el, aluzie la întâlnirile dintre Ilie Bolojan și George Simion.
Citește și: Ilie Bolojan, întâlnire de taină cu George Simion. Ce au negociat

