Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, răspunde acuzațiilor privind locuința RA-APPS, casa cumpărată în Belgia, decontarea deplasărilor la Bruxelles și declarația sa potrivit căreia este întreținut de soție. DCNews a solicitat un punct de vedere oficial, iar ministrul ne-a transmis explicații.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, este vizat de o serie de acuzații. Pe de o parte, ministrul beneficiază de o locuință de la RA-APPS, din iulie 2025, deși anterior ar fi avut două proprietăți în București, pe care le-ar fi înstrăinat mamei, pentru a obține apartamentul de 123 de mp, de lângă Arcul de Triumf. În paralel, a achiziționat o locuință în Bruxelles, o casă de peste 200 mp, tot în 2025, unde ar merge frecvent la finalul săptămânii, beneficiind de decontarea transportului. Aceste acuzații vin și-n contextul în care, recent, acesta declara că este întreținut de soție, care câștigă mai mult decât el, ca ministru al acestei țări.
De ce a primit Dragoș Pîslaru locuință de la RA-APPS?
La această întrebare, ministrul Dragoș Pîslaru ne-a anunțat că va veni cu un drept la replică, având în vedere informațiile vehiculate pe mai multe canale media, în ultimele zile.
”1. Este adevărat că beneficiați de o casă de la RA-APPS?
2. Este adevărat că solicitarea inițială v-a fost refuzată, din motiv că aveați deja două proprietăți în București?
3. Ce s-a întâmplat cu acele două proprietăți, dacă ele au existat?” sunt întrebările la care nu am primit clarificări din partea ministrului Pîslaru. Se pare că va veni cu un drept la replică în acest sens, după cum ne-a anunțat.
La solicitarea DCNews, ministrul Dragoș Pîslaru a venit cu următoarele precizări oficiale:
- Ministrul Dragoș Pîslaru a achiziționat o casă în Flandra – Regatul Belgiei la care a avut acces efectiv începând cu data de 5 august 2025. Așa cum arată și informațiile publicate pe site-ul MIPE – https://mfe.gov.ro/costuri-deplasari-externe/, domnul ministru Pîslaru a beneficiat de decontarea cazării doar în perioada de dinainte de a avea o locuință în Flandra – înainte de data de 5 august 2025. După această dată, demnitarul MIPE nu a mai decontat niciun euro pentru cheltuieli de cazare.
A decontat Dragoș Pîslaru deplasările personale la Bruxelles?
-
Anterior datei de 5 august 2025, toate cheltuielile de cazare aferente vizitelor oficiale anterioare au fost realizate strict în baza legislației și a procedurilor aplicabile deplasărilor externe ale membrilor Guvernului României. Suplimentar, cheltuielile de cazare i-au fost decontate doar în perioada în care nu a deținut o locuință în Flandra, în apropierea Bruxelles, adică până în data de 5 august 2025.
În context, subliniem faptul că pentru reducerea costurilor suportate de bugetul public, ministrul Dragoș Pîslaru a ales, ori de câte ori a fost posibil, zboruri low-cost sau clasă economică. Toate deplasările oficiale s-au desfășurat în condiții de maximă prudență financiară, tocmai pentru a demonstra responsabilitate în utilizarea resurselor publice.
În cazul în care deplasările au avut loc la sfârșitul săptămânii, pentru zilele de weekend nu s-a plătit diurnă dacă nu au existat activități oficiale.
Totodată, vă informăm că separat de aceste vizite oficiale, ministrul Dragoș Pîslaru a efectuat și deplasări în nume propriu, pentru care nu a solicitat și nu a beneficiat de nicio decontare. Toate cheltuielile aferente acestor vizite private au fost suportate integral din resurse personale.
”Toate cheltuielile de deplasări sunt pe site, MIPE este singurul minister care face asta transparent. Nu a existat deplasare decontată fără misiune/ memorandum, întâlniri, minute, raportări” a mai întărit ministrul Dragoș Pîslaru, pentru DCNews.
În același timp, în ceea ce privește venitul soției, care, deși susține că îl întreține, conform declarației de avere, ar fi avut un venit anual de doar 6.000 de lei, ministrul Dragoș Pîslaru ne-a trimis la ultima declarație de avere. Problema este că ultima declarație de avere publicată atât pe site-ul ministerului, cât și pe cel al Guvernului este din 2025, care indică fix acest venit. Ministrul Dragoș Pîslaru a specificat că a depus, conform legii, o nouă declarație de avere în 2026, urmând să verifice de ce nu este publică.
Dragoș Pîslaru, apartament de la RA-APPS, după ce și-ar fi donat locuințele din București mamei
Conform informațiilor prezentate de RomâniaTV, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat RA-APPS o locuință de serviciu pentru ministrul Dragoș Pîslaru, în 2025. Solicitarea a fost respinsă inițial pe 18 iulie 2025, din cauză că ministrul ar fi avut deja două locuințe în București, o casă și un apartament. Dragoș Pîslaru ar fi revenit cu o nouă solicitare pe 28 iulie. În 8 august 2025, RA-APPS a aprobat acordarea unei locuințe de serviciu generoase: un apartament de cinci camere, cu o suprafață utilă de 123 de metri pătrați, situat într-o zonă exclusivistă de pe Șoseaua Kiseleff, în apropiere de Arcul de Triumf, arată sursa citată, care mai menționează că proprietățile din București ar fi dispărut din declarația acestuia de avere în 10 zile, de la momentul refuzului, 18 iulie, până la cel al noii solicitări, 28 iulie. Ministrul le-ar fi donat mamei sale. În același an, ministrul Dragoș Pîslaru și-a achiziționat o casă în Belgia, de peste 200 de metri pătrați, împreună cu soția, estimată la jumătate de milion de euro.
![]()
Mai mult, conform documentelor prezentate, ministrul ar deconta, frecvent, 1000 de euro de la stat pentru deplasările ”acasă”, respectiv la Bruxelles.
Totuși, costurile deplasărilor făcute publice arată următoarea situație:
![]()
Acestea sunt de la MIPE, nu de la Ministerul Muncii, acolo unde Dragoș Pîslaru este interimar.
Cum s-ar întoarce ministrul Dragoș Pîslaru la serviciu, în București. Tratament VIP pe aeroport, spune av. Cuculis/ Explicația ministrului Pîslaru
La întoarcerea în țară, ministrul Dragoș Pîslaru ar fi beneficiat de un tratament VIP, un circuit special de sosire, după cum a spus avocatul Adrian Cuculis, la Realitatea Plus.
”Noi cunoaștem deja că traseul domnului Pîslaru este de joi până duminică la Bruxelles, iar duminica este ziua de întoarcere. A circulat la clasa normală, nu la clasa Business, vă spun treaba asta pentru că eu am circulat la Business. În momentul în care, teoretic, ar fi trebuit să ne întâlnim în același autobuz, să ne deplasăm către terminalul de sosiri, se pare că domnul Pîslaru n-a mai ajuns cu noi în același autobuz” a spus avocatul Adrian Cuculis, la Realitatea Plus.
”MIPE avea contract de protocol cu Aeroportul Otopeni pe care l-am găsit în minister la venire, am renunțat toamna trecută, când am renegociat contractul, la preluarea de la avion pentru a face economii” a afirmat ministrul Dragoș Pîslaru, în răspuns pentru DCNews.
Dragoș Pîslaru: Mă întreține soția
Recent, într-o declarație făcută la Digi24, ministrul Dragoș Pîslaru spunea că este întreținut de soția sa, dar, din declarația depusă de acesta, de avere, din august 2025, ultima atât de pe site-ul MIPE, cât și de pe site-ul Guvernului, venitul soției este de doar 6.000 de lei.
![]()
”În cazul meu mă întreține soția. Ceea ce știu că este greu de crezut, dar asta e situația. În acest moment soția mea, pe lângă faptul că a rămas singură să crescă trei copii, că al patrulea este la studii, mă întreține. Dumneai câștigă mai mult decât câștig eu ca ministru în România, nu că m-aș plânge comporat cu modul în care câștigă românii în general. Dar faptul că nimeni nu își pune problema cum poți să fii și demnitar și să poți să ai un venit corespunzător pentru familie asta e o întrebare pertinentă. Dacă vrei să ai oameni valoroși care să vină din segmentul privat sau din alte zone de venituri mai mari pentru a performa” spunea ministrul ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, la Digi24, în luna mai 2026.
Ce arată declarația de avere a lui Dragoș Pîslaru?
Ultima declarație de avere a ministrului Dragoș Pîslaru, din 2025, arată că acesta are o casă de locuit în Belgia, de 225 mp, o mașină luată în leasing, dar și conturi însemnare în bănci, plasamente, investiții, precum și două credite contractate în Belgia, unul mai semnificativ de 630.000 de euro.

