Cele mai citite

Două noi partide ar putea să crească până la alegerile din 2028. Verdictul lui Bogdan Chirieac în privința anticipatelor

Vot Parlament - INQUAM_Photos_Malina_Norocea (2)
Imagine din Parlament. Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Analistul politic Bogdan Chirieac a tras concluziile cu privire la posibila suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan, aşa cum a anunţat deja AUR, prin vocea lui George Simion, că îşi doreşte.

Într-o intervenţie la B1TV, Bogdan Chirieac a spus că suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan este un scenariu plauzibil, la acesta putând să adere şi cei de la PNL, în timp ce alegerile anticipate sunt mai degrabă un scenariu improbabil. 

"PNL-ul domnului Bolojan înțeleg că împărtășește aceleași valori cu AUR-ul domnului Peiu pe zona asta de suspendare. Națiunea înainte de toate. Și atunci ne încurcă președintele Dan, care se ține strict de Constituție, și urmează suspendarea. Dar să știți că nu e o glumă.

Propaganda „hashtag” vorbește despre suspendare înainte să vorbească AUR despre suspendare. AUR oficial a vorbit despre suspendare când s-a dus la negocieri George Simion, acum, pentru Guvernul Veștea, iar omul — corect, cinstit, onest — a făcut anunțul chiar din Palatul Cotroceni. Deci n-a ieșit pe poarta Palatului, ci a făcut anunțul acolo, la conferința de presă, că vrea să-l suspende pe Nicușor Dan.

Problema neomarxiștilor este că Nicușor Dan n-a vrut să le pună procurorii. Dacă aveau procurorii, aveau puterea în mână și vă asigur că n-aveau nicio criză guvernamentală. Cine se opunea lui Bolojan, pac, avea deja dosar și 30 de zile de arest preventiv.", a declarat Bogdan Chirieac. 

Suspendare da, anticipate ba

În ceea ce priveşte alegerile anticipate, Bogdan Chirieac a explicat de ce, în opinia sa, acestea nu vor avea loc. 

"Eu cred că la anticipate nu se ajunge. Nu se ajunge pentru că singurul partid care este favorizat de anticipate este AUR. Celelalte partide se tem de anticipate. În plus, sunt două partide care ar putea să crească la viitoarele alegeri: partidul lui Victor Ponta, cum s-o numi el, și Partidul Liberal-Conservator, format din dizidenții din PNL. Nu știu dacă ei au suficientă forță acum să facă 5%. (n.r. Bogdan Chirieac spune că preşedintele Nicuşor Dan trebuie să fie sigur că ei pot face măcar 5% înainte de a-i încuraja să intre în alegerile pentru Parlament). 

Dar celelalte partide, PSD-ul și PNL-ul lui Bolojan, ar merge în regres, să știți. Ar avea foarte mult de pierdut. Deci nu cred că se merge pe alegeri anticipate, să știți", a mai declarat Bogdan Chirieac. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Parlament
Citește mai multe din Parlament
x close