Cele mai citite

România evită penalizări de peste 2,7 miliarde euro. Ilie Bolojan salută un vot al Parlamentului pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR

ilie bolojan agerpres
Ilie Bolojan / Agerpres

Premierul interimar Ilie Bolojan salută aprobarea de către Parlamentul României a unui pachet de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Ilie Bolojan precizează că adoptarea legilor salvează România de la penalizări de peste 2,7 miliarde de euro.

„Astăzi, Parlamentul a aprobat un pachet important de legi necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin PNRR.

Legile adoptate vizează digitalizarea și eficientizarea activității în cercetare, modernizarea legislației din domeniul apelor, măsuri pentru o mai bună administrare a terenurilor agricole ale statului, dar și accelerarea investițiilor publice, în special în domeniul construcțiilor.

Înainte de vot, fiecare minister și-a pregătit proiectele de lege din domeniile educației și cercetării, mediului și agriculturii. Aceste proiecte au fost discutate cu reprezentanții Comisiei Europene, care au confirmat că prevederile respectă angajamentele asumate de România.

Prin adoptarea acestor legi, evităm penalizări financiare de peste 2,7 miliarde de euro și ne asigurăm că România nu pierde fonduri europene importante.

De asemenea, noile măsuri vor reduce blocajele administrative și vor permite implementarea mai rapidă a proiectelor de investiții aflate în derulare.

Mulțumesc tuturor parlamentarilor care au susținut aceste proiecte.

Prioritatea noastră este să nu pierdem bani europeni și să finalizăm investițiile de care România are nevoie“, scrie Ilie Bolojan pe Facebook.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close