În conferința de alegeri a conducerii locale a filialei Răcari a Partidului Social Democrat Dâmbovița s-a decis numirea lui Ionuș Săvoiu în calitatea de președinte al organizației.
Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a fost ales președinte al acestei filiale, iar potrivit unor informații acesta va fi candidat al social-democraților pentru funcția de primar al orașului.
Potrivit liderului PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, decizia organizației PSD este aceea de a câștiga alegerile la Răcari și a majorității în Consiliul local, acesta fiind singurul oraș din județ pe care social democrații nu au reușit să-l câștige.
„Misiunea lui Ionuț Săvoiu și a noii echipe este clară: câștigarea Primăriei Răcari și obținerea majorității în Consiliul Local. Pentru că Răcari are nevoie de o schimbare radicală. Realitatea te izbește: orașul arată rău. Nu într-o zonă, nu pe o stradă. Peste tot.
Trebuie spus stop unei administrații care, în loc să ducă orașul înainte, l-a tras înapoi și l-a făcut să piardă ani importanți de dezvoltare. Câteva intervenții făcute în grabă nu pot șterge această realitate și nu pot recupera timpul pierdut.
Răcari este oraș. Și trebuie să înceapă, în sfârșit, să arate și să se dezvolte ca un oraș. Ionuț Săvoiu și echipa PSD Răcari au de astăzi o responsabilitate clară: să construiască alternativa pentru 2028, cu proiecte serioase, oameni pregătiți și soluții pentru fiecare zonă a orașului”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița.
La rândul său, Ionuţ Săvoiu a criticat actuala administraţie locală, condusă de liberalul Marius Caraveţeanu, susţinând că oraşul are nevoie de schimbări importante şi de o nouă direcţie de dezvoltare.
„Pentru că Răcari are nevoie de o schimbare radicală. Realitatea te izbeşte: oraşul arată rău. Nu într-o zonă, nu pe o stradă. Peste tot”, a transmis Ionuţ Săvoiu.

