Greva generală din sănătate a redeschis cea mai dificilă întrebare pe care România o evită de peste un deceniu: cât mai poate funcționa actualul sistem fără o reformă profundă? La 16 ani de la ultimul proiect major de restructurare, doi dintre cei mai importanți experți în management sanitar, prof. dr. Cristian Vlădescu și dr. Cristian Toma, analizează, în direct, dacă sistemul mai poate fi salvat în forma actuală și ce schimbări sunt inevitabile.
Prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Seriviciilor de Sănătate Sanitar, și dr. Cristian Toma, expert în management sanitar, sunt invitații jurnalistului Val Vâlcu, la DCNews și DCMedical, de la ora 10:30.
Greva generală din sănătate este primul protest major din ultimii 27 de ani în sistemul sanitar. Ultima încercare de reformare a sistemului public de sănătate a avut loc în urmă cu 16 ani. Unul dintre autorii proiectului, prof. Cristian Vlădescu, directorul Institutului Național de Management al Seriviciilor de Sănătate, se află în studioul DCMedical/DCNews, alături de dr. Cristian Toma, expert în management sanitar.
În 2011, schimbările vizau două paliere:
- administrativ, închiderea spitalelor ineficiente
- legislativ, schimbarea legii 95.
Nu a existat susținere pentru aceste politici publice. De ce? Legea salarizarii unitare nu se aplica dacă se făcea reforma, medicii nu mai erau bugetari.
De ce se luptă Guvernul cu sporurile și cum se explică paradoxul: singura țară fără liste de așteptare, deși are cel mai mic buget alocat sănătății se numără printre subiectele de astăzi.
”Trebuie închise spitale?”, ”Pot intra spitalele în faliment?”, ”Se prăbușește sistemul de asigurări de sănătate?” sunt întrebări care-și vor căuta răspunsul în cadrul dezbaterii de la ora 10:30, transmisă pe DCNews, DCMedical, Youtube DCNews și pe paginile de Facebook ale celor două platforme.

