Luis Almagro, secretar general OSA, apel pentru sancţionarea Venezuelei

Bogdan Cotigă / 29 aug 2018 / 09:52 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), Luis Almagro, a făcut apel marţi, la Santo Domingo, ca ţările Americii Latine să adopte sancţiuni împotriva regimului venezuelean, pe care l-a calificat drept 'dictatură'.

'Prioritatea în privinţa Venezuelei este ca ţările latino-americane să aplice sancţiuni şi încă şi mai multe sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite', a declarat Almargo presei, cu ocazia unui forum privind partidele politice organizat de Parlamentul Central-American (PARLACEN) de la Santo Domingo, în Republica Dominicană.

Acuzații reciproce

Almagro a enumerat apoi acţiunile adoptate de secretariatul general al OSA împotriva guvernului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, printre care aplicarea Cartei Democratice Interamericane, text semnat de ţările membre ale OSA, printre care Venezuela. 'OSA nu dispune decât de instrumente juridice, iar aceste instrumente au fost aplicate (..) Prioritatea OSA este ca venezuelenii să poată trăi în pace şi democraţie', a adăugat el. Luis Almagro, fost ministru de externe al Uruguayului, este cunoscut pentru că îl critică permanent pe Nicolas Maduro. Preşedintele venezuelean îl acuză la rândul său că execută un plan al SUA care urmăreşte să răstoarne guvernul socialist şi să pună mâna pe petrolul din Venezuela. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26