EXCLUSIV  Imagini cu Adrian spânzurat la Mărăcineni. Ce nu a vrut nimeni, de fapt, să vadă

Anca Murgoci / 14 mai 2019 / 16:33 Salveaza PDF Comentarii
Adrian din Buzău
Adrian din Buzău

Adrian, băiatul de 17 ani, din Buzău, care s-a sinucis pe 13 mai 2019, voia să cânte pe marile scene. Destinul părea că i-a pregătit un drum lin, dar el și-a luat viața în propriile mâini. Astăzi l-am văzut atârnând de podul de la Mărăcineni.

Un trup firav, îmbrăcat ca și când mergea la o plimbare în parc, cu picioarele și mâinile inerte lăsându-se în adierea vântului. Nimic nu este mai cumplit decât sinuciderea. Nici boala, nici accidentele în care mor oameni schimonosiți de fiare. Sinuciderea este ultima strigare, doar că nu a vieții, ci a morții. Este un ultim semnal că un om are nevoie de ajutor, doar că nimeni nu mai are ce sa facă.

Un jurnalist din Buzău a ales să publice videoul cu tânărul mort care atârna cu o funie de gât la podul de la Mărăcineni din Buzău. A fost criticat, pe Facebook, pentru gestul său. Departe de mine de a fi de acord cu asta, dar dacă ar fi sa găsesc o parte bună este că imaginile cumplite ar trebui sa ne facă să nu mai fim nepăsători când vedem că aproapele nostru suferă. Durerile lui nu sunt mai mici decât ale noastre. Nu există dureri mai mici sau mai mari. Exista doar suflete chinuite, care pur și simplu nu fac faţă greutăților, care nu-și pot duce crucea. Sunt mulți care s-au gândit măcar o dată că sinuciderea este soluția problemelor. Și nu este nici lașitate să-ți iei viața. Este disperare. Este deznădejde.  

Nu există probleme care nu au rezolvare. Și când simțim că nu mai putem, ar trebui să mergem la psiholog, să mergem la biserică, să mergem la mare, să dăm cu pumnul în masă, să țipăm, să aruncăm cu paharul în perete, să plângem o oră, să bem un pahar sau două de vin, să ne sunăm prietenul cel mai bun, să mâncăm o cutie de bomboane, să mergem la un spital de oncologie, să vedem ce înseamnă să îți dorești să trăiești încă o zi și să nu mai ai cum, să facem orice. Nu e o rușine să mergem la psiholog, din contră!

Lui Adrian îi plăcea să cânte. De ieri nu mai cântă. Își plângea tristețile și prin cântec, dar nimeni nu a avut timp să-l asculte. Adrian nu mai este printre noi, dar câți alți Adrieni nu or mai fi în România? Cifrele seci arată că, din zece adolescenți, doar unul ajunge să discute cu un psiholog, în timp ce restul se luptă singuri cu suferința. Mâine, alt Adrian va fi agățat de alt pod din România. 

Se pare că Adrian s-a sinucis din dragoste. Pe Adrian nu a avut cine să-l învețe că mai avea de iubit o groază. Și de suferit. Și de trăit. Rămâne în urmă o mamă care-l va plânge și care nu va uita niciodată cum fiul ei atârna de o funie.

Este a doua persoană care s-a sinucis la podul de la Mărăcineni în ultima lună. În aprilie, un cetățean austriac de 47 de ani, posesor al unei averi considerabile, s-a legat cu o funie și și-a pus capăt zilelelor.

Stăteam de vorbă cu Maria Dumitrașcu, absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității din București, pe care am întrebat-o de ce crede că oamenilor încă le este cumva rușine să apeleze la psiholog și preferă să citească "pe ascuns" când au o problemă informații de pe Internet care, de cele mai multe ori, nu sunt scrise de specialiști.

”Deşi din ce în ce mai mulţi români merg la psihoterapeut (percepţia s-a mai schimbat), încă au mai rămas prejudecăţi legate de psihoterapie. Persoanele care au comportamente sănătoase şi merg la terapeut sunt stigmatizate, considerate a fi ,,nebune" (cea mai frecventă prejudecată) de către cei care nu au informaţii despre ce înseamnă să fii ,,nebun", un termen care nu există în psihoterapie. ,,Nebunia" se întâlneşte în psihoze, când ai pierdut contactul cu realitatea şi nu ai critica bolii, iar acest lucru face imposibilă psihoterapia. De asemenea, multe persoane nu cunosc diferenţa dintre psihoterapie şi psihiatrie. Psihiatrul este un medic care se ocupă cu diagnosticul şi cu tratamentul medicamentos al tulburărilor psihice (şi în acest caz, nu înseamnă că dacă mergi la psihiatru eşti ,,nebun"). Terapeutul te ajută să te cunoşti mai profund şi să îţi accesezi resursele personale, să înveţi să le foloseşti, te ghidează şi te sprijină spre a realiza singur schimbarea, te ajută să-ţi vindeci suferinţa psihică, sufletească şi să te adaptezi la mediul înconjurător.

Te ascultă, empatizează cu tine, te acceptă necondiţionat, te înţelege la un nivel profund, dincolo de problemele cu care vii (eşti o fiinţă complexă şi unică), nu dă sfaturi, nu te judecă, rămâne neutru şi obiectiv, iar relaţia terapeutică este cea care vindecă. Cum spunea tatăl meu, terapeutul te ia de mână şi „te ajută să treci peste marea de suferinţă, în căutarea sensului pierdut al bucuriei de a trăi." Nu te poţi vindeca singur, nici psihoterapeuţii nu se pot trata singuri. De asemenea, o relaţie de prietenie (în care eşti ascultat şi acceptat) nu este echivalentul cu a merge la psihoterapeut. Şi aceasta este o prejudecată. Psihoterapeutul este un specialist, prin studiile şi formările sale, ştie ce tehnici de intervenţie să aplice (validate ştiinţific), este mai neutru şi mai obiectiv decât un prieten. Cum e nevoie să mergi la medic atunci când ai o afecţiune somatică/fizică, aşa ai nevoie şi de un specialist în psihoterapie pentru a-ţi vindeca suferinţa psihică. Toţi oamenii au probleme, traume, iar a refuza să mergi la terapeut atunci când te confrunţi cu o suferinţă psihică, crezând că eşti suficient de puternic pentru a depăşi singur problemele, nu înseamnă decât că te complaci într-o iluzie comodă. Ele se acumulează uşor, uşor.

În concluzie, prejudecăţile oamenilor legate de psihologie (exemplu, dacă mergi la psihoterapeut înseamnă că ai probleme grave; în realitate, poţi merge oricând ai nevoie de suport psihologic, pentru a depăşi situaţiile stresante, pentru psihoeducaţie, pentru dezvoltare personală, pentru optimizarea comportamentală etc.), frica de a te cunoaşte mai profund şi de a te schimba (conştientizarea presupune vulnerabilitate şi curaj), sentimentul de ruşine şi frica de a te deschide şi de a fi judecat în faţa unui străin (psihoterapia asigură confidenţialitate totală şi cum am mai spus, psihoterapeutul nu judecă şi este învăţat să tolereze un spectru larg al experienţelor umane), stereotipul că toţi psihologii sunt atei, prejudecata că terapeutul se află într-o poziţie superioară (fals, între client şi psihoterapeut există o relaţie de colaborare, în care cei doi lucrează împreună), prejudecata că psihoterapeutul ar trebui să fie perfect şi fără probleme (el este în primul rând om, înainte de a fi psiholog) sau că poate citi gândurile, toate aceste credinţe comune conduc la evitarea psihoterapiei”, mi-a zis Maria Dumitrașcu.

Adrian, iartă-ne! Nu am avut timp de tine. Am fost prea grăbiți să ne certăm, să ne urâm.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24