Cele mai citite

Federer spune că nu știe dacă va reuși vreodată să mai revină la Wimbledon

Autor: Rodica Mitu
roger_federer_36121500

Roger Federer a pierdut, miercuri, meciul din sfertul de finală de la Wimbledon.

Jucătorul elvețian de tenis Roger Federer a pierdut, miercuri, meciul din sfertul de finală de la Wimbledon, în fața polonezului Hubert Hurkacz.

Roger Federer a declarat, după meci, că nu știe dacă se va mai întoarce vreodată la Wimbledon.

De opt ori campion la Londra, Roger Federer, care împlinește 40 de ani luna viitoare, a fost învins în trei seturi, cu 6-3 7-6 (4) 6-0.

„Desigur, aș vrea să joc din nou aici, dar la vârsta mea nu știi niciodată ce te așteaptă după colț", a spus elvețianul după meci, citat de BBC Sports.

„Am nevoie de o pauză de câteva zile, apoi voi vedea ce trebuie să fac pentru a intra într-o formă mai bună și a fi mai competitiv”, a mai zis acesta. 

Întrebat dacă va fi ultima oară când a jucat pe Center Court, a răspuns: „Nu știu, chiar nu știu. Trebuie să mă regrupez. Scopul meu pentru ultimul an a fost să joc din nou la Wimbledon!”

„Am reușit anul acesta, ceea ce m-a bucurat cu adevărat. Tot ce va veni după Wimbledon… ne vom așeza și vom discuta despre asta”, a spus sportivul.

„Sunt, de fapt, fericit că am ajuns atât de departe, chiar dacă sunt dezamăgit că am pierdut”, a mai spus fostul număr 1 mondial, notează Mediafax. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Tenis
Citește mai multe din Tenis
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close