Cele mai citite

Aryna Sabalenka, OUT de la Wimbledon, după ce a fost învinsă de Naomi Osaka

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
naomi osaka aryna sabalenka tenis wimbledon
Japoneza Naomi Osaka (s) și belarusa Aryna Sabalenka. Sursa foto: Agerpres

Naomi Osaka a produs una dintre surprizele turneului de la Wimbledon, eliminând-o în două seturi pe lidera mondială Aryna Sabalenka și calificându-se, în premieră, în sferturile de finală ale competiției.

Tenismena japoneză Naomi Osaka a obținut duminică prima victorie din carieră pe terenul central de la Wimbledon și s-a calificat pentru prima dată în sferturile de finală ale turneului, după ce a învins-o pe lidera mondială, belarusa Aryna Sabalenka, scor 6-2, 7-6(2).

Osaka, cap de serie numărul 14, pierduse toate cele trei confruntări cu Sabalenka din acest sezon, însă de această dată a dominat meciul încă de la primele schimburi. Totodată, aceasta este prima sa victorie împotriva sportivei din Belarus după US Open 2018 și al 20-lea succes dintr-un sezon 2026 în care și-a regăsit forma fizică.

Citește și: Djokovic doboară recordul lui Federer la Wimbledon și se califică în sferturi

Japoneza încheie mai multe serii pozitive ale Arynei Sabalenka

Victoria lui Osaka a pus capăt mai multor serii impresionante ale liderei mondiale. Sabalenka nu va mai juca în sferturile unui turneu de Grand Slam pentru prima dată după 14 competiții majore consecutive. De asemenea, belarusa și-a întrerupt seria de 21 de tie-break-uri câștigate la turneele de Mare Șlem și a suferit prima înfrângere în minimum de seturi la un turneu major după 121 de meciuri.

Osaka este prima jucătoare care o învinge pe Sabalenka în două seturi la un Grand Slam de la belarusa Victoria Azarenka, la US Open 2020.

„Înaintea acestui meci pierdusem de trei ori la rând în fața ei și asta a fost foarte frustrant. Mi-am dorit să schimb lucrurile și mă bucur foarte mult că am reușit”, a declarat Osaka, pe teren, după meci.

Osaka - Muchova, duel în sferturi

De patru ori campioană de Grand Slam, toate titlurile fiind câștigate pe suprafață dură, Osaka nu trecuse niciodată de turul al treilea la Wimbledon în cele șase participări anterioare pe tabloul principal. Evoluția sa confirmă, astfel, progresul rapid pe iarbă, după ce săptămâna trecută a disputat prima finală WTA pe această suprafață, la Bad Homburg.

În sferturile de finală, Osaka o va întâlni pe cehoaica Karolina Muchova, cap de serie numărul 10, care a eliminat-o pe compatrioata sa, Barbora Krejcikova, fostă campioană la Wimbledon în 2024.

Sabalenka, fairplay după înfrângere

Sabalenka a recunoscut superioritatea adversarei sale.

„M-a dominat complet, a jucat la un nivel incredibil. Cred că a fost o combinație între faptul că eu nu am evoluat la cel mai bun nivel, iar ea probabil a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale. Uneori dai tot ce poți și tot pierzi. Ce puteam face când servea ași și lovea liniile fără nicio teamă? Felicitări lui Naomi și îi doresc mult succes”, a spus Sabalenka după meci.

Osaka, despre emoțiile pe terenul central de la Wimbledon

La rândul ei, Osaka a vorbit despre emoțiile primei victorii pe terenul central.

„Acest teren este foarte special. Este primul meci pe care îl câștig aici și înseamnă enorm pentru mine. Nu m-am mai simțit atât de bine pe teren de foarte mult timp, iar faptul că am reușit asta aici face totul și mai special”, a declarat japoneza.

Întrebată ce a contribuit la progresul său pe iarbă, Osaka i-a mulțumit antrenorului său, Tomasz Wiktorowski, fostul antrenor al polonezei Iga Swiatek - campioantă en-titre eliminată, sâmbătă, și întregii echipe, dar a oferit și un răspuns amuzant.

„Mâncarea pregătită de mama îmi dă energie. Mamă, aș aprecia foarte mult încă o masă în seara asta”, a spus Osaka, stârnind aplauzele publicului, potrivit tennismajors.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Sport
Citește mai multe din Sport
x close