Cristiano Ronaldo dă de înţeles că s-ar putea retrage din fotbal la finalul sezonului 2026-2027.
Superstarul portughez Cristiano Ronaldo a anunţat, într-un interviu difuzat duminică de revista Vogue, că acest an va fi "probabil" ultimul din cariera sa de fotbalist profesionist, informează AFP.
"Acesta este probabil ultimul meu an de fotbal şi vreau să las o moştenire spectaculoasă", a spus atacantul în vârstă de 41 de ani, adăugând că viitorul său după ce va agăţa ghetele în cui este "deja complet planificat".
"Întrucât fotbalul poate lăsa un gol mare, trebuie să-ţi umpli timpul în moduri diferite, nu doar unul singur", a estimat CR7, citând padelul şi călătoriile printre planurile sale de după retragere.
"Am atât de multe lucruri care să mă ţină ocupat, încât este dificil să vă spun doar unul", a declarat el pentru publicaţia americană, cu ocazia căsătoriei sale care a avut loc marţi în Portugalia, în cadrul unei ceremonii private, dar foarte mediatizate, cu partenera sa de lungă durată Georgina Rodriguez.
Ronaldo, cvintuplu câştigător al Balonului de Aur, evoluează în prezent în Arabia Saudită, la Al-Nassr, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Real Madrid, clubul cu care a obţinut cele mai mari succese din carieră.
Fotbalistul lusitan, care şi-a făcut debutul la Sporting Lisabona, sub comanda antrenorului Ladislau Boloni, a mai jucat, de asemenea, la Manchester United şi Juventus Torino.
Cristiano Ronaldo a marcat peste 970 de goluri în aproximativ 1.300 de meciuri disputate şi a câştigat 32 de trofee ca fotbalist.
El este jucător cu cele mai multe meciuri şi goluri marcate pentru o echipă naţională, la nivel mondial, fiind totodată golgheterul istoric al Ligii Campionilor.
În această vară, Ronaldo a disputat a şasea Cupă Mondială din cariera sau cu selecţionata Portugaliei, eliminată în optimile de finală de Spania (0-1), viitoarea campioană a lumii.
Atacantul argentinian Lionel Messi (ex-FC Barcelona), octuplu câştigător al Balonului de Aur, cu care Ronaldo s-a aflat într-o mare rivalitate în perioada în care ambii evoluau în campionatul Spaniei, a recunoscut de asemenea, miercuri, că nu este sigur că va mai jucat fotbal "foarte mult timp", după decesul tatălui său, produs cu câteva zile mai devreme.
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez
Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez s-au căsătorit, marţi, în Portugalia, în cadrul unei ceremonii civile intime desfăşurată la Cascais, lângă Lisabona, potrivit Brunswick Group, agenţia care îl reprezintă pe fotbalistul portughez, câştigător de cinci ori al trofeului "Balonul de Aur", relatează AFP.
Ronaldo (41 de ani) şi Georgina (32 de ani) "sunt acum oficial soţ şi soţie", se precizează într-un comunicat care îl citează pe jucător prin intermediul Brunswick Group, adăugându-se că "ceremonia a fost un moment privat şi intim, la care au participat cei cinci copii ai lor".
"El a solicitat difuzarea acestui anunţ, însă nu vor fi oferite informaţii, fotografii sau înregistrări video suplimentare", a declarat un purtător de cuvânt al agenţiei.
Singura fotografie oficială disponibilă este cea publicată pe conturile de socializare ale lui Cristiano Ronaldo şi ale Georginei Rodriguez, care surprinde mâinile celor doi împreunate, lăsând la vedere verighetele.
Cuplul s-a logodit în urmă cu un an, când Georgina a anunţat pe Instagram că Ronaldo a cerut-o în căsătorie. La acea vreme, ea a postat o fotografie cu mâinile lor, în care se putea vedea un inel de logodnă de mari dimensiuni.
Chiar Ronaldo a lăsat de înţeles anul trecut că nunta ar putea avea loc după Cupa Mondială din 2026.
Georgina şi Ronaldo s-au cunoscut în 2016, într-un magazin Gucci din Madrid, unde ea lucra ca asistentă de vânzări, o întâlnire pe care au descris-o drept o adevărată "dragoste la prima vedere".
Într-un interviu acordat revistei Vogue Arabia în mai 2025, Ronaldo a întrebat-o ce a simţit când l-a întâlnit pentru prima dată. Georgina a răspuns că, încă de la primele discuţii, a simţit "o pace şi o energie inexplicabile", ca şi cum "s-ar fi cunoscut dintotdeauna".
Atacantul portughez, care a evoluat anterior pentru Manchester United, Real Madrid şi Juventus, joacă la clubul saudit Al-Nassr. După eliminarea Portugaliei de la Cupa Mondială din această vară, cvintuplul "Balon de Aur" a confirmat că aceasta a fost a şasea şi ultima sa participare la turneul mondial, deşi nu a dezvăluit dacă intenţionează să-şi continue cariera internaţională.
Georgina Rodriguez a devenit cunoscută publicului larg apărând în emisiunea de pe Netflix intitulată "I Am Georgina".
Împreună, cei doi au un total de peste 750 de milioane de urmăritori pe diversele lor conturi de socializare.

