Cele mai citite

Cum ieșim din criză? Cristian Pîrvulescu: De data asta, președintele Nicușor Dan va nominaliza, așa cum și-a dorit, un premier independent

presedintele nicusor dan

Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament, iar politologul Cristian Pîrvulescu a analizat pentru DC News soluțiile posibile pentru depășirea actualei crize politice.

Guvernul Mureșan a obținut mai puține voturi pentru învestire - 182 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă” - decât Guvernul Veștea, la precedentul vot în Parlament, care a obținut 189 de voturi „pentru” și 23 „împotrivă”. Au fost 197 voturi exprimate și erau necesare 233 de voturi pentru a trece Guvernul.

Votul de miercuri prelungește astfel incertitudinea privind formarea unui nou Guvern și deschide o nouă etapă în criza politică. Ce soluții sunt acum posibile și în ce condiții poate fi depășit blocajul politic? DCNews a discutat în exclusivitate cu politologul Cristian Pîrvulescu despre votul de astăzi și despre scenariile prin care România ar putea ieși din criza politică.

Soluția la criză, ca-n 2021

„Votul de azi era previzibil, iar insuccesul era și el la fel. Rezultatul sub desemnarea lui Veștea face ca formula Mureșan să fie a doua cu cele mai puțin voturi după cea din 2021 a lui Dacian Cioloș. Soluția va fi relativ asemănătoare cu cea din 2021. Va fi o coaliție, dar nu de același tip. Coaliția PSD-PNL-minorități nu este posibilă în acest moment având în vedere conjunctura dată. Mă aștept ca soluția să fie cea a unui prim-ministru tehnic. Eu am înțeles foarte clar discursul de ieri al președintelui Dan de la Muzeul Cotroceni. Este o invitație pentru partidele politice să redevină raționale. E adevărat că unii susțin că trebuie să facem alegeri anticipate.

Alegerile anticipate nu dau majorități absolute

Alegerile anticipate nu ar fi rezolvat, nu rezolvă și nu vor rezolva problema unui Parlament fragmentat. Va schimba ierarhia partidelor, dar nu va da majorități absolute. Anticipatele sunt doar o formulă prin care se fac presiuni asupra președintelui. Președintele s-a exprimat foarte clar că nu va convoca anticipatele, pentru că nu sunt o soluție. Criza e acum, iar rezultatul anticipatelor este peste 4 luni cel mai devreme. Anticipatele doar ar prelungi criza. Aici este un risc.

Formula Grindeanu este una complicată

Președintele a avertizat partidele că trebuie să depășească egoismul politic, viziunea îngustă și să se intereseze de problemele reale ale țării. A avut o intenție. Președintele dorește să găsească formula care să aibă cel mai mare sprijin posibil. Formula nu mai este a unui politician. Unii indică că soluția ar putea să fie Sorin Grindeanu. Este clar că formula Grindeanu este una foarte complicată. Are șanse să obțină o majoritate, dar ar fi una absolut discutabilă. De data aceasta președintele va nominaliza, așa cum și-a dorit, un premier independent, cu profil tehnic, care să răspundă nevoilor României în momentul de față și să asigure o guvernare până la alegerile din 2028.

"Această încetinire a procesului de nominalizare a vizat, de fapt, momentul cel mai bun"

De altfel, dacă e să ne gândim foarte serios și să încercăm să analizăm scena politică românească, o să observăm că această încetinire a procesului de nominalizare a vizat, de fapt, momentul cel mai bun în care va fi nominalizat un premier care să aibe șansele să guverneze cât mai mult cu putință. Dacă, de exemplu, ar fi urmat o nominalizare mai devreme, cu șanse să treacă, acea nominalizare s-ar fi lovit cu o serie întreagă de nemulțumiri ulterioare, inconveniențe sau de posibilitatea unei moțiuni de cenzură. Această posibilitate se reduce pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor la termen. Președintele vrea să creeze condiții pentru stabilitate și organizarea alegerilor la termen, astfel încât România să depășească toată această criză politică care a luat deja o formă mult prea gravă”, a explicat Cristian Pîrvulescu. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Comentarii (13)

Gogu   •   01 Octombrie 2026   •   13:50

"Independent" de cine si de ce??????? Premierul TREBUIE SA FIE POLITIC DEPENDENT de partidul care a obtinut cele mai multe voturi!!!! Altfel, la ce dreacu mai votam ca prostii daca un individ, numeste premierul, deci coordonatorul politicilor economico-sociale dupa cum "vrea mușchii lui"???

digital   •   01 Octombrie 2026   •   10:12

Mucea e de o prostie cruntă!

Ivan   •   01 Octombrie 2026   •   09:42

Nu există complicații la formula Grindeanu prim-ministru, pentru că este o formulă democratică, dacă mai pretindem că avem democrație în România și în UE dar fără USR și remorca lor, PNL! Soluția prim-ministru Sorin Grindeanu și un guvern PSD și AUR și alte partide care susțin această formulă de guvernare este capabilă, democratică, stabilă și competentă pentru ai ajuta pe românii din România și economia României din situația extrem de gravă în care suntem ca popor și țară din cauza măsurilor proaste și greșite aplicate de catatastrofalul guvern Bolovan, cu USR și PNL, cel mai prost și slab guvern începând din 1990 și până în prezent!!! Complicațiile extrem de grave vor fi dacă USR și remorca lor, PNL, vor mai fi lăsați să stea în palatul Victoria și dacă președintele Nicușor, va mai face vreo desemnare de premier, aberantă și nu va aplica rezultatele ultimelor alegeri parlamentare, în mod democratic!!!

Ovidiu   •   01 Octombrie 2026   •   08:40

Ce nu înțeleg eu, este acest masochism al președintelui de a incerca formarea unui guvern din cadrul partidelor clasate pe locurile 3-5 la ultimele alegeri, ignorând cu bună știință partidele câștigătoare. Pretextul folosite împotriva AUR, sunt copilărești. Sa ne amintim ca acum 3 ani, Georgia Meloni venea la putere in Italia pe un discurs mult mai radical. Funcția obținută a obligat-o să nuanțeze subiectele sensibile din campania electorală. AUR la guvernare, intr-o coaliție, i-ar determina să schimbe tonul la multe din problemele cu care s-ar confrunta.

31   •   01 Octombrie 2026   •   08:10

"Arestarea abuzivă a lui Georgescu"!
Ce seamănă discursul susținătorilor lui Georgescu cu cel al susținătorilor lui Fritz! AUR și USR sunt frați!

piciu   •   01 Octombrie 2026   •   07:27

Este adevarat ca anticipatele nu dau majoritati absolute dar in situatia asta se poate intampla si de asta le este frica. PSD nu va vota un prim ministru si un guvern chiar un ,, tehnocrat spalat'' pt ca risca alunecarea din viata politica gen PNCTD
Anticipatele sunt o solutie neplacuta si costisitoare pe toate planurile dar este democratica asa ca votantii isi asuma sa nu se planga ulterior.

GB   •   01 Octombrie 2026   •   04:51

Realitatea din Parlament:
PSD=127; AUR=90; PNL=77; USR=59; UDMR=31; Minorități=17; UPR=17;
SOS RO=13; Neafiliați=22 și PACE=11.
Asta este “voința poporului” nu? Ba da! Și atunci de ce nu se ține cont de ea? Păi că președintele are chef să joace păcălici cu noi sau ce? Fără PSD nu merge și asta știu toți în afară de pantomimul de la Cotroceni. Soluția e simplă:- Nominalizare Grindeanu-127, alianță cu AUR-90+16 neafiliați=233. Bingo! avem guvern! Restul în opoziție constructivă să mai creșteți puțin… Hai sictir acestui președinte mizerabil!

ochi ager   •   01 Octombrie 2026   •   00:52

Nicusor cu Pahontu doresc un prim ministru marioneta al lor. Atat. Votantii hastagisti ai lui Nicusor au fost nemultumiti de desemnarea lui Siegfried pentru ca se asteptau ca ea sa vina la pachet cu ordinul dat PSDistilor sa il voteze fara participare in guvern. Ori Nicusor nu le-a dat acest ordin, i-a lasat pe hastagi sa se faca de ras, cum a procedat si Iohanis cu Ciolos, papusar fiind acelasi Pahontu. Iar PSDistii nu vor primi nominalizarea lui Grindeanu pt ca Nicusor nu are incredere in ei ca nu vor face alianta cu AUR. deci vor urma nominalizari dintre consilierii lui Nicusor de la Cotroceni, asa zisii tehnocrati. Pe sistemul cine clipeste primul.

Gabriela Cecilia Souca   •   01 Octombrie 2026   •   00:27

Incalcarea constitutiei si vointei poporului a devenit lege nu numai obisnuinta pentru Nicusor Dan! Daca PSD pica in capcana, cu siguranta nu o sa mai auzim de ei. PNL si USR sunt istorie, sa mai profite cat pot de aceasta perioada trasa de par, poate zile, poate luni, vedem cat ii tin nervii pe romani. Frica deschiderii cutiei Pandorei este prea mare, se tine mortis aceasta cutie inchisa cat de mult posibil, dar nu se va reusi la nesfarsit, va fi jale mare in anumite cercuri si se vor rasturna unul cate unul ca si piesele de Domino si o sa duuucaa pana la Bruxllese aceste piese, ultima care va cadea o sa fie de sus si o sa aiba spatele invinetit bine de tot!

Paralimpicul   •   01 Octombrie 2026   •   00:15

Anticipate

Valter Cojman   •   30 Septembrie 2026   •   22:58

Greseala mare daca va nominaliza un independent.
PSD si AUR nu vor vota un guvern din care nu fac parte.
In plus, AUR, mai are un motiv ca sa nu voteze un guvern din care nu face parte: arestarea abuziva a lui Georgescu.

Petre   •   30 Septembrie 2026   •   20:40

A crezut ca scapa repede de Bolo. Incepe sa fie nervos!

Mihai1   •   30 Septembrie 2026   •   20:13

Dacă PSD votează un guvern din care face parte USR și PNL o să aibă soarta PNȚCD. Mergea acum câteva luni dar ultimile săptămâni în care ăștia au aruncat cu tot rahatul în pesedei și în votanții lor cred că s-au rupt toate punțile!

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close