Un proiect de lege al Guvernului prin care se înfiinţează o nouă universitate la Constanța a fost aprobat de Senat.
Este vorba despre înfiinţarea Universitatății "Tomis" din Constanţa, ca instituţie de învăţământ superior particulară, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
"Universitatea 'Tomis' din Constanţa are în componenţă Facultatea de Studii Economice şi Administrative cu programele de studii universitare de licenţă: 'Administrarea Afacerilor', 'Economia comerţului, turismului şi serviciilor' şi 'Finanţe şi bănci', învăţământ cu frecvenţă, cu predare în limba română. (...) Universitatea 'Tomis' din Constanţa dispune de patrimoniu propriu. (...) Cheltuielile privind funcţionarea Universităţii 'Tomis' din Constanţa se asigură din veniturile proprii dobândite şi din alte surse, în conformitate cu prevederile legale", notează proiectul de lege.
Conform expunerii de motive, prin aprobarea legii de înfiinţare, Fundaţia 'Gaudeamus' - Universitatea 'Tomis' din Constanţa nu mai este o fumdaţie non-profit.
Fundația devine o instituţie de învăţământ superior de sine stătătoare, cu personalitate juridică. Va funcționa cu finanţare şi patrimoniu privat, având denumirea Universitatea 'Tomis' din Constanţa.
Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz, notează Agerpres.
Vezi și - Învățământul profesional/tehnologic se reorganizează în România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News