Cele mai citite

Ucraina a lansat un atac masiv asupra Rusiei. Moscova, sub valul a sute de drone. Cel puțin șapte morți

atac cu drone rusia ucraina razboi
Atac cu drone ucrainene în Moscova, iunie 2026. Sursa foto: Agerpres/rol ilustrativ

Cel puțin șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte 24 au fost rănite după un atac cu drone atribuit Ucrainei asupra unui centru logistic din orașul Kotovsk, aflat în vestul Rusiei. În aceeași noapte, capitala Moscova și regiunea din jur au fost vizate de un val de sute de drone, potrivit autorităților ruse.

„Şapte angajaţi de noapte au fost ucişi când drone duşmane au lovit un centru logistic al Wildberries”, a postat pe Telegram guvernatorul Evgheni Pervîşov și a spus că atacul, care s-a produs la Kotovsk, s-a soldat de asemenea cu 24 de răniţi.

Guvernatorul regiunii a anunțat că în urma impactului a izbucnit un incendiu într un depozit al centrului logistic. Focul a fost stins ulterior, însă echipele de intervenție au rămas în zonă pentru a elimina orice risc suplimentar.

Moscova și regiunea capitalei, ținta unui nou val de drone

Autoritățile ruse au transmis că regiunea Moscovei a fost atacată în aceeași noapte cu peste 370 de drone. Potrivit primarului Serghei Sobianin, sistemele de apărare antiaeriană au interceptat majoritatea aparatelor de zbor înainte ca acestea să ajungă în apropierea capitalei.

„Majoritatea au fost doborâte de apărările antiaeriene când erau încă departe. Şaizeci şi patru de drone duşmane au fost distruse în apropierea Moscovei”, a postat el pe Telegram.

În ultimele luni, Ucraina a desfășurat tot mai multe atacuri cu drone asupra teritoriului rus. Printre țintele vizate se află infrastructuri logistice și obiective din sectorul energetic, în încercarea de a afecta resursele folosite de Moscova pentru susținerea războiului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close