Cele mai citite
HEALTH FORUM: Vaccinarea pe tot parcursul vieții, o viață fără boli prevenibile prin vaccinare - Urmărește dezbaterea live

Vremea în următoarele 4 săptămâni. ANM a emis prognoza actualizată: Frig la final de septembrie, temperaturi peste normal în octombrie

toamna frunza soare
Imagine cu rol ilustrativ. Sursă foto: Magnific

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, până pe 19 octombrie, vom avea o vreme schimbătoare. Întâi vom avea temperaturi mai scăzute decît cele normale, apoi valorile vor reveni la mediile climatologice.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, iar datele indică că până pe 19 octombrie vom avea o evoluție a vremii cu schimbări de la o perioadă la alta. Finalul lunii septembrie va aduce temperaturi mai scăzute decât cele normale la nivelul întregii țări, urmând ca, în prima parte a lunii octombrie, valorile termice să se apropie sau să depășească ușor mediile climatologice.

În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor avea variații regionale, de la excedent în unele zone, la deficit în altele. În ultimele două săptămâni ale perioadei prognozate de ANM, precipitațiile se vor menține, în general, în apropierea valorilor normale.

Reamintim că Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), anunțase în weekend că în unele zone din țară se va așterne bruma în această săptămână, iar la munte se anunță chiar și ninsori.

Vremea în săptămâna 21.09.2026 – 28.09.2026

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în toată țara.

Regimul pluviometric va fi excedentar în nord-estul teritoriului, deficitar în vest și sud-vest, iar în restul țării se va situa în jurul mediilor multianuale.

Vremea în săptămâna 28.09.2026 – 05.10.2026

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în vestul și sud-vestul țării, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul normelor climatologice.

Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în cea mai mare parte a țării.

Vemea în săptămâna 05.10.2026 – 12.10.2026

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.

Vremea în săptămâna 12.10.2026 – 19.10.2026

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile.

Potrivit ANM, estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2006-2025. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Vremea
Citește mai multe din Vremea
x close