Văduva lui Patrick Swayze dezvăluie abuzurile la care a fost supus de mama sa când era copil

La zece ani după moartea lui Patrick Swayze a fost lansat la 18 august documentarul "I am Patrick Swayze", produs de Paramount Network, în care sunt dezvăluite aspecte necunoscute ale vieţii actorului care a fost răpus de cancer, relatează online ziarul spaniol ABC.

Înainte de premiera acest documentar, într-un interviu acordat revistei People, Lisa Niemi Swayze, văduva actorului, a declarat că mama lui Patrick l-a maltratat când era copil: "Putea deveni foarte violentă", a mărturisit ea.

Lisa a comentat că soacra sa, nu numai că îl bătea pe fostul ei soţ, ci îl şi supunea unor abuzuri psihice, cerând din partea lui perfecţiune şi având aşteptări mari din partea băiatului.

"Patrick mi-a povestit că la un moment dat tatăl lui i-a spus mamei sale că divorţează dacă se mai atinge de el. După acest episod se pare că ea nu l-a mai bătut", a mărturisit ea revistei People.

Ani mai târziu relaţiile dintre mamă şi fiu s-au îmbunătăţit, iar mama actorului a devenit apropiată de tânărul cuplu Patrick şi Lisa Niemi Swayze.

Cu toate acestea şi asupra acestui cuplu au planat suspiciuni de maltratare a actorului din partea soţiei sale.

În 2016, ziarul britanic Daily Mail a publicat declaraţiile unui prieten al actorului, potrivit cărora Lisa îl bătea frecvent pe actor, chiar şi atunci când acesta era bolnav de cancer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel