Tudorel Toader despre amnistie și grațiere: Legiuitorul ar putea fi generos

Tudorel Toader a explicat în ce parametri ar putea avea loc amnistia și grațierea.

"În istoria dreptului penal au fost relativ multe acte de clemență referitoare la amnistie, eventual referitoare și la grațire. De fiecare dată, judecătorul, emitentul actului de clemență, un fel de iertare de faptă sau de pedeapsă. Emitentul a prevăzut condițiile amnisitiei, grațierii, dar a prevăzut și excepții, că nu poți să amnistiezi, nu poți să grațiezi, adică nu-i normal, fapte grave contra persoanei, faptele de violență domestică. Sunt valori care trebuie protejate în orice context economic și care nu s-au bucurat de clemența judecătorului. Acum, sigur, că suntem în anul Centenar, legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă.

Există iarăși în Parlament, de anul trecut, un proiect de lege privind amnisitia și grațierea. Este vorba de o voință politică, este vorba despre o decizie juridică, este vorba despre o politică penală pe care legiuitorul are deplină competență constituțională să o promoveze. Acum, sigur că eu nu mă substitui și nu pot să mă substitui legiuitorului. Vom vedea dacă asta este calea de urmat",a declarat Tudorel Toader la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel