Sorin Grindeanu spulberă acuzațiile USR: „Sunt jocuri de copii mici, dar care pot să ne coste extrem de mult“ | DCNews
Cele mai citite

Sorin Grindeanu spulberă acuzațiile USR: „Sunt jocuri de copii mici, dar care pot să ne coste extrem de mult“

Sorin Grindeanu
Imagine cu Sorin Grindeanu, liderul PSD. Foto: Agerpres

Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a respins, la Antena 3 CNN, venite din partea USR și a avertizat că atacurile politice pun în pericol parteneriatele strategice ale României. Liderul PSD a clarificat și controversa legată de ceasul său.

Într-un dialog cu Mihai Gâdea, la Antena 3 CNN, liderul social-democrat Sorin Grindeanu a combătut atacurile care au venit dinspre PNL și USR la finalul lunii septembrie, când deputatul Alexandru Dimitriu le-a făcut plângere penală pentru trădare lui Sorin Grindeanu, George Simion și fostului ministru al Energiei Bogdan Ivan, după întâlnirea cu ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle. Anterior, subiectul a fost clarificat de avocatul Cristian Winzer.

„Nici nu e important cum cataloghez eu aceste chestiuni, ci cum privesc partenerii strategici ceea ce fac unii de la noi din țară. Eu știu că nu am făcut trădare de țară și nu o să fac trădare de țară. Eu am vorbit cu un oficial american despre ceva ce se vorbește în România de peste zece ani și ceva ce era prins chiar și în programul de guvernare al lui Siegfried Vasile Mureșan, Coridorul Vertical.

Eu am vorbit despre un proiect strategic ce ar transforma România într-un adevărat hub energetic, dacă discutăm și despre ce vine dinspre est. Astea sunt lucrurile cu adevărat importante, dincolo de jocurile acestea efectiv de copii mici, dar care pot să ne coste extrem de mult.

Eu sunt vaccinat în ceea ce-i privește pe domnii ăștia și cum acționează ei. Îi văd de zece ani și sunt obișnuit cu apucăturile lor de acest tip. Problema nu este legată de mine, ci de cum ne privesc alții când văd că un oficial al statului lor este făcut mafiot. Este incredibil așa ceva“, a spus Sorin Grindeanu.

Grindeanu a clarificat subiectul ceasului purtat la mână

Liderul social-democrat a dat și un alt exemplu în care a arătat modul în care reprezentanții USR din parlament încearcă să distorsioneze adevărul, iar lucrurile adevărate să fie puse sub semnul întrebării.

„S-a făcut o reclamă legată de ceasul meu de zici că... Inclusiv săptămâna asta, în Parlamentul României, au venit cu ceasuri. Se spune că valorează zeci de mii de euro și așa mai departe. Dacă era așa, îl treceam în declarația de avere, că nu am absolut nimic de ascuns. Am același ceas de 5-6 ani, se poate verifica. 

Asta e modalitatea de a face dintr-un fals un lucru care să pară adevărat, iar adevărul și lucrurile care contează să le pui sub semnul întrebării doar din anumite interese meschine, politice. Sigur că înțeleg jocurile politice, dar nu le înțeleg atunci când se pun în pericol parteneriate strategice“, a spus liderul PSD, Sorin Grindeanu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close