Sebastian Bodu: Acceptarea României în Schengen nu poate fi condiţionată de situaţia ţiganilor

bodu
bodu

Primirea României în spaţiul Schengen nu poate fi condiţionată în niciun fel de stadiul reformelor în justiţie sau lupta anti-corupţie şi nici de situaţia creată de ţiganii cu cetăţenie română aflaţi pe teritoriul Franţei, afirmă comisarul european Viviane Reding, citată de Sebastian Bodu.

„Am vrut să am un document oficial tranşant şi neechivoc din partea acelui oficial al Comisiei Europene care este cel mai în masură să interpreteze legislaţia europeană deoarece, observând recentele reacţii şi atitudini ale unor reprezentanţi ai unor state membre, este clar că există riscul real ca România să rateze intrarea în Spaţiul Schengen”, explică europarlamentarul Sebastian Bodu. „În aceste condiţii, m-am adresat gardianului respectarii tratatelor europene, care este Comisia, pentru a lămuri această chestiune. Am formulat trei întrebari concrete la care am aşteptat trei răspunsuri la fel de concrete”, a precizat europarlamentarul. Poziţia Comisiei Europeane este una neechivocă: nu există nicio legatură juridică între admiterea României în Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. De asemenea, nici între admiterea României în Schengen şi problemele create de ţiganii români în Franţa sau în altă parte. În aceste condiţii, apreciază Bodu, cred că intenţia câtorva state membre de a vota în Consiliul European împotriva aderării României este o negare de Justiţie, ceea ce constituie un lucru trist. Mai mult, ar putea fi un precedent periculos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel