Reprezentanţii confederaţiilor sindicale solicită adoptarea modificărilor la Legea dialogului social în această sesiune parlamentară

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale au cerut miercuri, în cadrul unei întâlniri cu conducerea Partidului Social Democrat, adoptarea modificărilor la Legea dialogului social în această sesiune parlamentară şi clarificarea Ordonanţei 79/2017 pe zona care introduce transferul de contribuţii de la angajator la angajat, informează un comunicat al Blocului Naţional Sindical (BNS).

De asemenea, sindicaliştii au insistat şi în privinţa asumării unui calendar pe termen mediu cu privire la creşterea salariului minim printr-un proces negociat tripartit Guvern- Patronate-Sindicate şi asumat de partenerii sociali care să aducă stabilitate şi predictibilitate în piaţa muncii. BNS împreună cu celelalte confederaţii sindicale reprezentative au participat miercuri la o întâlnire cu conducerea Partidului Social Democrat.

Această întâlnire survine ca urmare a solicitării scrise a mişcării sindicale din România de a se întâlni cu candidaţii la preşedinţie şi cu partidele politice parlamentare care-i susţin. Pe parcursul dezbaterilor, reprezentantul BNS, Dumitru Costin, şi-a comunicat disponibilitatea de a participa la discuţii atât cu PSD, cât şi cu celelalte partide politice parlamentare în vederea ameliorării 'Pactului pentru bunăstare' propus de PSD. În acest sens, Dumitru Costin a anunţat că BNS a elaborat deja un document în zece puncte pe care-l va propune în cadrul discuţiilor viitoare pe marginea acestui pact.

'În ceea ce priveşte o posibilă relaţie partenerială între PSD şi BNS care să ducă la identificarea unor soluţii moderne şi corecte de reforme în plan economic şi social pe care PSD să şi le asume în programul său politic, Biroul Executiv BNS va fi forul care va decide săptămâna viitoare o poziţie clară şi fermă ce va fi comunicată PSD', se menţionează în comunicat. Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, împreună cu preşedintele executiv, Eugen Orlando Teodorovici, secretarul general, Mihai Fifor, şi deputatul Cătălin Rădulescu, coordonatorul PSD pentru relaţia cu partenerii sociali, au subliniat disponibilitatea PSD de a relansa relaţia dintre partid şi mişcarea sindicală din România.

'Doamna preşedinte Viorica Dăncilă a recunoscut faptul că de o lungă bucată de vreme PSD s-a îndepărtat de partenerii tradiţionali ai social democraţilor şi anume, mişcarea sindicală. Chiar dacă PSD, prin deciziile pe care le-a luat (creşterea salariului minim pe economie, o nouă lege a salariilor în sectorul bugetar, creşterea pensiilor, o nouă lege a pensiilor etc), a demonstrat o apropiere faţă de valorile stângii, recunoaşte că în anii trecuţi a abandonat ideea unei relaţii instituţionale corecte şi principiale care să facă din mişcarea sindicală din România un partener activ în identificarea şi asumarea unor măsuri economice şi sociale care să fie incluse în programul partidului şi asumate prin programul de guvernare', se arată în comunicatul BNS.

În acest sens, preşedintele PSD împreună cu ceilalţi reprezentanţi din conducerea PSD au propus confederaţiilor sindicale crearea unui parteneriat solid care să vizeze demersuri permanente comune, care să genereze soluţii la provocările economice şi sociale ale cetăţenilor români şi care să fie asumate în cadrul programul politic pe care partidul şi-l asumă în campania electorală ce vizează alegerile generale din 2020, susţin reprezentanţii federaţiei sindicale. De asemenea, Viorica Dăncilă a cerut de asemenea liderilor confederaţiilor sindicale să se pronunţe asupra 'Pactului pentru bunăstare' lansat în dezbatere publică de către PSD şi adresat întregii clase politice din România, partenerilor sociali şi societăţii civile. Din partea BNS la dezbatere au mai participat alături de preşedintele BNS şi Horaţiu Raicu, secretar general, şi Grigore Mare, vicepreşedinte BNS, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel