Remaniere guvernamentală. Tăriceanu, decizia ALDE

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că niciunul dintre miniştrii partidului nu va fi remaniat.

"ALDE nu remaniază pe nimeni. (...) Fiecare partid îşi face propria evaluare a miniştrilor care sunt reprezentanţii partidului în Guvern", a spus Tăriceanu.

Potrivit liderului ALDE, activitatea desfăşurată de miniştrii partidului este una satisfăcătoare, în urma evaluărilor făcute

"Niciodată nu pot să spun că totul merge perfect, nici în ceea ce îi priveşte pe colegii mei, nici în ceea ce mă priveşte pe mine. Fiecare avem loc să facem mai bine şi mai mult, dar, pe ansamblu, activitatea lor, până în acest moment, a fost considerată, pe baza evaluărilor făcute, ca satisfăcătoare - adică nu calificativul satisfăcător într-o scară a calificativelor în care există foarte bine, bine şi satisfăcător, ci în contextul unei afirmaţii de tip generic.

Adică noi am făcut o evaluare pe obiectivele pe care le-au avut, pe modul la care şi-au dus la îndeplinire sarcinile şi am apreciat la toţi activitatea pe care au avut-o. Sigur că asta nu înseamnă şi nu exclude, cu fiecare am avut discuţii - şi colegii mei, şi eu, personal - am putut să facem observaţii, prin care să îşi îmbunătăţească performanţa", a declarat Tăriceanu.

Întrebat dacă este posibil un schimb de ministere între ALDE şi PSD, Călin Popescu-Tăriceanu a spus că acest subiect nu a fost vehiculat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel