Cele mai citite

Rapid smulge un punct pe teren propriu cu Universitatea Craiova

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
rapid universitatea craiova
Rapid-Universitatea Craiova, scor 1-1, Superliga 2026-2027. Sursa foto: Agerpres

Rapid Bucureşti a terminat la egalitate Universitatea Craiova, 1-1 (0-1), luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a şaptea a Superligii.

Campioana Superligii a deschis prima scorul în minutul 29, printr-o lovitură de cap a fundașului sârb Nikola Stevanovic, după o centrare a lui David Matei.

Deși giuleștenii au avut mai multe șanse de a înscrie în meci, golul care a dus egalitatea a fost înregistrat abia în minutul 67, de atacantul Filip Stojilkovic, după o centrare a lui Olimpiu Moruțan. A fost și primul gol al elvețianului în tricoul Rapidului.

Ambele echipe au avut ocazii de a marca

Universitatea a controlat prima repriză şi a avut ocazii prin Tudor Băluţă (27), al cărui şut a fost respins de Marian Aioani, după care Assad Al Hamlawi (27) a reluat din 6 metri pe lângă la centrarea lui Nicuşor Bancu. Stojilkovic (32) a fost blocat salvator de portarul Laurenţiu Popescu, care a apărat apoi şutul lui Moruţan (33). Stojilkovic (40) a tras pe lângă vinclu, după o gafă a lui Bancu.

În repriza secundă, Rapid a atacat mai mult, dar Stojilkovic (52) a şutat lângă poartă de la 14 metri, a tras din unghi, dar Popescu a respins (57), portarul oaspeţilor remarcându-se la un nou duel unu la unu (78).

Alexandru Paşcanu a trimis un şut de la circa 30 de metri, deviat peste de Stevanovic (55), iar Mohammed Kamara (63) a trimis din unghi pe lângă poartă.

La poarta cealaltă, Steven Nsimba (52) a şut pe lângă din unghi, iar Monday Etim (89) a tras modest de la 16 metri şi Aioani a prins.

După acest meci, antrenorul „alb-vișiniilor”, Daniel Pancu, și-a ispășit ultima etapă de suspendare primită în urma eliminării din partida cu Dinamo. El a urmărit duel cu Universitatea Craiova din tribune. Astfel, tehnicianul va reveni, începând cu etapa viitoare, pe banca giuleștenilor.

Meciul de luni seară a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fostului internaţional Nicolae Ungureanu, care a evoluat la ambele echipe. Ex-rapidistul Robert Ilyes a dat lovitura de start.

Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) a jucat meciul cu numărul 200 pe prima scenă din România.

Universitatea rămâne fără victorie în deplasare în acest sezon, potrivit Agerpres.

Rapid, deplasare la Galați. Craiovenii așteaptă clujenii, pentru un nou duel

Rapid va face deplasarea pe 6 septembrie la Galați, pentru duelul cu Oțelul, în timp ce Universitatea Craiova o va întâlni pe „U” Cluj, pe „Ion Oblemenco”, pe 7 septembrie.

Partida din Bănie reprezintă o reiterare a duelurilor dintre cele două formații din sezonul 2025-2026, întâlniri mult disputate. Ultimul meci dintre cele două echipe s-a terminat cu victoria oltenilor, în Supercupa României, scor 1-1 (5-3 d.p.).

Echipe de start: Rapid-Universitatea Craiova, scor 1-1

Rapid: Aioani - Onea, Pașcanu, Kramer, Sălceanu - Grameni, Vulturar, Doumbia - Moruțan, Stojilkovic, Dobre

Rezerve: Ungureanu, Manea, Kodor, Ciobotariu, R. Pop, Bubanja, Latif, M. Kamara, Celik, El Sawy, Jambor, Tape

Antrenor: Daniel Pancu


Universitatea Craiova: L. Popescu - Romanchuk, Stevanovic, Screciu - Mora, T. Băluță, Cicâldău, Bancu - D. Matei, Al Hamlawi, Baiaram

Rezerve: Sava, Al. Maxim, R. Webster, Teles, Al. Crețu, Rădulescu, H. Tavares, Băsceanu, Elisor, Etim, Nasimba

Antrenor: Filipe Coelho

Rapid, pe primul loc privind spectatorii prezenți la meciuri

Cu o medie de 11.291 spectatori/meci, gruparea giuleșteană conduce clasamentul spectatorilor de pe teren propriu, top în care este urmată de olteni (care au o medie de 10.186 spectatori/meci).

De la revenirea Rapidului în principala întrecere internă din 2021, cele două echipe s-au mai întâlnit pe prima scenă de 18 ori înaintea meciului de luni seară. Craiovenii s-au impus de opt ori, bucureştenii au câştigat patru jocuri, iar alte șase partide s-au terminat la egalitate. Astfel, cele două echipe și-au mai trecut în cont, pe 31 august 2026, o remiză.

Cea mai recentă dispută directă din Superligă avusese loc pe 25 mai 2026, Rapid - Universitatea Craiova, scor 0-0.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Fotbal
Citește mai multe din Fotbal
x close