Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, până pe 26 octombrie, vom avea în mare parte temperaturi peste normalul perioadei.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că în intervalul 28.09.2026 - 26.10.2026 vom avea temperaturi apropiate sau ușor peste valorile normale. Cele mai mari abateri pozitive sunt estimate în vestul și nord vestul țării.
Regimul precipitațiilor va varia de la o săptămână la alta, cu deficite în special în vest, nord-vest și centru, în anumite intervale, în timp ce spre finalul perioadei prognozate cantitățile de precipitații sunt estimate să se încadreze în normalul lunii octombrie, în toate regiunile țării.
Precizăm că și ultima prognoză emisă de ANM arăta că în prima parte a lunii octombrie, valorile termice se vor apropia sau vor depăși ușor mediile climatologice.
Vremea în săptămâna 28.09.2026 – 05.10.2026
Temperaturile medii vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă. În vestul țării vor fi ușor mai ridicate decât în mod obișnuit, iar în est, și în special în sud-est, ușor mai scăzute.
Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul, nord-vestul și centrul țării, precum și în sud-vest, și excedentar în sud-est. În rest, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de normal.
Vremea în săptămâna 05.10.2026 – 12.10.2026
Temperaturile medii vor fi, în general, ușor mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, mai ales în vestul și nordvestul țării. În est și sud-est, valorile vor fi apropiate de normal.
Cantitățile de precipitații se vor situa, în mare parte a țării, în jurul valorilor normale pentru această perioadă. Excepție vor face regiunile vestice, nord-vestice și centrale, unde vor fi ușor deficitare.
Vremea în săptămâna 12.10.2026 – 19.10.2026
Temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toată țara, cu cele mai mari abateri pozitive în vest și nord-vest.
Regimul pluviometric va fi, în general, apropiat de normal, cu o ușoară tendință deficitară în regiunile centrale, sudice și estice.
Vremea în săptămâna 19.10.2026 – 26.10.2026
Valorile termice se vor menține ușor peste mediile climatologice ale perioadei în toată țara.
Regimul pluviometric, pentru intervalul analizat, se va încadra în limitele normale ale perioadei în toate regiunile țării.
Remintim că Florinela Georgescu, director executiv în Administrația Națională de Meteorologie (ANM), întrebată la DC NEWS cum va fi noul an agricol, a spus că deficitul de precipitații se va menține în mai multe regiuni ale țării. Potrivit acesteia, ploile așteptate în perioada următoare nu vor fi suficiente pentru a recupera deficitul acumulat până în prezent, deoarece în luna octombrie cantitățile de precipitații sunt de obicei mai reduse decât în lunile de vară.
ANM preciează că estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2006-2025. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, subliniază meteorologii.

