Potrivit Politico, Partidul Popular European consideră ECR - grupul din care fac parte Fraţii Italiei, partidul Giorgiei Meloni, și AUR, partidul condus de George Simion - drept un partener rezonabil.
Într-un editorial publicat în Poitico, Max Griera precizează că PPE, cea mai mare familie politică din Europa își pregătește deja strategia electorală pentru 2029, cu scopul de a recâștiga alegătorii atraș de extrema dreaptă, asta în timp ce membrii Partidului Popular European sunt divizați în ceea ce privește colaborarea cu partidele considerate de extremă dreapta în Europa.
Manfred Weber, președintele PPE, a lansat în urmă cu două săptămâni, la nivel intern, un grup de lucru intitulat „Win2029”. Obiectivul principal al grupului va fi elaborarea unei platforme politice suficient de atractive pentru a concura cu extrema dreaptă la urne, peste trei ani.
Însă interviurile și procesele-verbale ale reuniunilor interne relevă divergențe tot mai mari privind cooperarea cu grupările de extremă dreapta și gradul de aliniere la politicile acestora în chestiuni precum migrația, clima și problemele sociale.
Scindarea în PPE privind direcția în care se îndreaptă grupul
Aleșii PPE se confruntă deja cu o dilemă dilemă privind direcția de urmat în perioada următoare, mai notează Politico.
„Aceasta este istoria politică, dilema istorică asupra căreia PPE trebuie să decidă. Trebuie să fie clar și onest față de alegători: suntem un partid de centru-dreapta sau suntem încă un partid de dreapta?”, a declarat eurodeputata finlandeză din grupul PPE, Sirpa Pietikäinen.
Diviziunile reflectă realități politice diferite în cadrul partidului. În unele țări, guvernarea alături de extrema dreaptă a devenit o realitate politică. În altele, aceste partide rămân principalele rivale ale PPE, iar cooperarea cu ele reprezintă o „linie roșie”.
Politico: PPE consideră ECR un partener acceptabil
Polonezii și românii se opun oricărei alinieri cu extrema dreaptă, în timp ce conservatorii din Spania, Suedia, Finlanda, Danemarca și Țările de Jos au guvernat împreună cu astfel de formațiuni. Parlamentarii germani sunt divizați, întrucât unii politicieni de la Berlin încep să pună sub semnul întrebării „cordonul sanitar” împotriva partidului Alternativa pentru Germania (AfD), având în vedere recentele sale succese electorale, din Saxonia-Anhalt și din Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Cu toate acestea, majoritatea membrilor germani ai PPE de la Bruxelles rămân împotriva unei astfel de colaborări.
„În cadrul partidului a existat dintotdeauna această dezbatere: ar trebui să punem pe primul plan conținutul politic sau platforma centristă?”, a declarat Mika Aaltola, șeful delegației finlandeze din PPE.
Notele de la reuniunile din ultimele șase luni arată că PPE încearcă să-și mențină „cordonul sanitar” în Parlament. Parlamentarii au primit instrucțiuni repetate să respingă inițiativele grupului de extremă dreaptă „Patrioții”, dar în același timp să susțină propuneri similare venite din partea grupului de dreapta Conservatori și Reformiști Europeni (ECR). Din ECR fac parte partidul premierului italian Giorgia Meloni, dar și AUR, partidul condus de George Simion.
Reamintim că, într-un interviu oferit recent DC News, senatorul social-democrat Daniel Zamfir a vorbit despre mitul cordonului sanitar împotriva AUR, pe care l-a etichetat drept „o poveste“.
PPE consideră ECR un partener acceptabil, notează Politico.
Publicația mai precizează că PPE nu poate rezista tentației de a colabora cu grupuri de extremă dreaptă în chestiuni sensibile, unde este mai dificil să se ajungă la un acord cu Socialiștii și Democrații.

