Partidul Naţional Liberal somează Guvernul să respecte programul de guvernare şi Legea bugetului de stat, a declarat luni deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu, precizând că există informaţii conform cărora schema de repartizare a sumelor pentru echilibrarea bugetelor primăriilor este mult mai mică de ceea ce s-a promis.
"PNL atrage atenţia premierului României, Dăncilă, ministrului de Finanţe, Teodorovici, somează Guvernul PSD - ALDE să respecte promisiunile pe care le-a făcut, programul de guvernare, Legea bugetului de stat. Avem informaţii de la primari care activează în asociaţiile consultative ale municipiilor, ale comunelor, ale oraşelor cum că schema de repartizare a sumelor pentru echilibrarea bugetelor este departe de ceea ce s-a promis. După ce acest Guvern, în acest an, a devalizat bugetele locale, practic a furat din buzunarele cetăţenilor, ale contribuabililor o sumă de peste 5 miliarde de lei, venind cu promisiune că la rectificare va căuta să reechilibreze şi că niciun buget al niciunui UAT nu va fi de dimensiune mai mică în 2018 decât a avut-o în anul 2017, vedem că sumele alocate sunt de cinci ori mai mici, de circa 1,1 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că primăriile sunt condamnate la a opri investiţiile sau chiar de a nu le începe, (...) nu vor putea să cofinanţeze programe guvernamentale sau europene, unele dintre ele nu vor putea să asigure secţiunea de funcţionare, mai trist - unele vor intra pe panta falimentului", a arătat Leoreanu, la Parlament.
El a precizat că, în acest context, unităţile administrativ-teritoriale vor fi "condamnate la subdezvoltare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu