Vizita delegației Congresului SUA în România, anulată în ultimul moment. Precizările Guvernului | DCNews
Cele mai citite

Vizita delegației Congresului SUA în România, anulată în ultimul moment. Precizările Guvernului

imagine cu Guvernul României
Foto: gov.ro

Guvernul a venit cu precizări după ce vizita delegației Congresului SUA în România a fost anulată în ultimul moment.

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru astăzi, 9 octombrie, a fost anulată în ultimul moment. Deoarece delegația Congresului SUA ar fi trebuit să aibă o întâlnire și cu prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, reprezentanții Guvernului au venit cu precizări, afirmând că vizita a fost anulată "din motive obiective".

"Vizita în România a delegației Congresului SUA, în cadrul căreia era programată și o întâlnire cu prim-ministrul, nu va mai avea loc astăzi, din motive obiective", au transmis reprezentanții Guvernului României.

Motivul anulării vizitei delegației Congresului SUA în România

Ulterior, a fost comunicat și motivul anulării vizitei. Se pare că aceasta a fost determinată de o problemă tehnică la aeronava cu care delegația Congresului Statelor Unite ale Americii urma să se deplaseze în România.

"Având în vedere că au existat mai multe întrebări privind motivul anulării vizitei delegației Congresului SUA, precizăm că aceasta a fost determinată de o problemă tehnică la aeronava cu care delegația urma să se deplaseze în România", au mai transmis reprezentanții Guvernului.

Guvernul e precizat că va reveni cu informații despre reprogramarea vizitei.

În septembrie, o delegație din partea Departamentului pentru Securitate Internă al SUA a fost în România

Reamintim că la sfârșitul lunii septembrie, o delegație la nivel înalt, din partea Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii, a efectuat o vizită România.

"Delegația americană a fost condusă de subsecretarul adjunct pentru Strategie, Politici și Planuri, John Gountanis, din cadrul Departamentului pentru  Securitate Internă, precum și de alți reprezentanți ai Departamentului. Delegația s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu reprezentanți ai Poliției de Frontieră și ai Poliției Române, precum și cu șeful Cancelariei Primului Ministru, Mihai Jurca, pentru a discuta despre succesul României în menținerea securității frontierelor, gestionarea migrației ilegale și consolidarea cooperării în domeniul securității cu SUA.

Securitatea și integritatea frontierelor noastre și a sistemului de imigrare reprezintă prioritatea absolută pentru președintele Trump și administrația sa. Departamentul pentru Securitate Internă se bazează pe relațiile sale solide cu partenerii din domeniul securității, pentru a împiedica infractorii, teroriștii și pe cei care comit fraude să treacă ilegal frontierele și să călătorească în Statele Unite. Eforturile noastre comune de combatere a criminalității transfrontaliere protejează cetățenii americani și români.

Prin cooperarea noastră bilaterală în domeniul securității frontierelor, în special prin intermediul Unității comune de investigații privind criminalitatea transnațională, Statele Unite și România au reținut persoane cu grad ridicat de risc și persoane implicate în criminalitatea organizată transfrontalieră, împiedicându-le intrarea în România și continuarea călătoriei în Europa și către Statele Unite. Eforturile noastre comune au oprit, de asemenea, intrarea în România a unor stupefiante periculoase, iar numeroase operațiuni comune au dus la confiscarea de droguri ilicite și la prinderea traficanților", se arată într-un comunicat de presă emis de Ambasada SUA la București.

Totodată, reamintim că preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean, a primit miercuri, 7 octombrie 2026, o delegație de consilieri principali ai unor membri ai Congresului și Senatului SUA, precum și reprezentanți ai unor prestigioase think-thank-uri americane.

La sfârșitul lunii august, președintele României, Nicușor Dan, a avut întâlnire cu o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Mike Rogers (R-Alabama) și Eric Sorensen (D-Illinois), la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Comentarii (2)

digital   •   09 Octombrie 2026   •   11:29

Și-au dat seama și ei că nu au ce să vorbească cu „demisul”!Auzi, problemă tehnică, de parcă zburau cu aeroplanul lui Traian Vuia!

motive obiective = Prim minitru demis e anti american   •   09 Octombrie 2026   •   11:08

Conducatorul PNL si Premierul demis a atacat interesele SUA in Romania la Doicesti si la SAFE iar Presedintele USR a depus plangere penala ca niste poiticieni s-au vazut cu ambasadorul SUA sugerand ca doamna ambasador le-a dat spaga

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Guvern
Citește mai multe din Guvern
x close