Premierul Luca Niculescu a avut o discuţie cu secretarul general al OECD, Mathias Cormann, despre aderarea României la OECD.
"Am avut o discuţie excelentă cu secretarul general OECD, Mathias Cormann, un prieten de nădejde şi un susţinător puternic al României. Procesul de aderare la OECD aşează terenul fertil pentru politici solide în România, în interesul cetăţenilor şi al economiei.
Este o oportunitate de care intenţionăm să profităm la maximum, aşa cum am subliniat şi în programul de guvernare.
România rămâne dedicată pe deplin pentru a deveni membru cu drepturi depline în familia OECD cât mai repede cu putinţă", a scris Luca Niculescu pe X.
Mathias Cormann a semnalat şi el discuţia
Şi Mathias Cormann a semnalat discuţia cu Luca Niculescu.
"Mulţumesc, Luca Niculescu. România a făcut munca grea, a livrat reforme majore. Mulţumesc pentru capacitatea de conducere pe care ai arătat-o mulţi ani ca ambasador, coordonator la nivel înalt şi acum ca prim-ministru. Abia aştept să vedem împreună închiderea acestui proces şi să avem România ca membru OECD", a scris Cormann.
Nicuşor Dan a subliniat importanţa aderării la OECD când l-a nominalizat pe Luca Niculescu
România are ca obiectiv să intre anul acesta în OCDE. Președintele Nicușor Dan declara, în luna martie, că aderarea României în acest an la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un obiectiv strategic. Procesul de aderare a României la OCDE a început în 2022, iar Luca Niculescu, astăzi desemnat premier, este secretarul de stat din cadrul Ministerul Afacerilor Externe și Coordonator Național care l-a coordonat. În momentul desemnării sale pentru funcția de prim-ministru, președintele Nicușor Dan a declarat:
”În ultimii patru ani, s-a ocupat de procesul de aderare a României la OCDE și, în calitatea asta, a lucrat cu instituțiile statului român, deci este cineva care cunoaște statul român și a făcut o muncă de patru ani în care a dus la elaborarea o sută de acte normative cu acordul partidelor parlamentare. Și tot legat de OCDE, cred că este un moment în care România să facă saltul - economia românească și administrația românească - să facă saltul pe care aderarea la OCDE îl permite. Noi suntem într-un moment în care ne-am adaptat legislația principală, secundară și acum trebuie să fim în stare să o aplicăm astfel încât să facem saltul”.


