Paştele Catolic. Papa Francisc: mesajul tradiţional şi binecuvântarea Urbi et Orbi

De Paştele Catolic, Siria, Ţara Sfântă, Peninsula Coreeană şi Venezuela au fost în centrul mesajului Papei Francisc.

Siria, Ţara Sfântă, Peninsula Coreeană şi Venezuela au fost menţionate de Papa Francisc duminică mesajul său tradiţional de Paşte, înainte de binecuvântarea tradiţională Urbi et Orbi.

Vorbind din loggia bazilicii Sf. Petru, Suveranul Pontif a evocat 'roadele păcii pentru întreaga lume, începând cu Siria iubită şi chinuită, a cărei populaţie este epuizată de un război care nu vede sfârşit, relatează AFP. Liderul catolic a lansat, de asemenea, un apel la reconciliere în Ţara Sfântă', unde sunt loviţi 'oameni fără apărare'.

'Să invocăm roadele reconcilierii pentru Ţara Sfântă, rănită încă în aceste zile de conflicte deschise, de care nu scapă oameni fără apărare', a pledat papa Francisc, în timp ce vineri au avut loc ciocniri între protestatari palestinieni din Gaza şi Armata israeliană soldate cu 16 morţi, cel mai grav bilanţ de după războiul din 2014.

Pe de altă parte, în mesajul său de Paşti, Francisc a încurajat 'dialogul' în curs de desfăşurare în Peninsula Coreeană, în plină perioadă de relaxare după doi ani de escaladare din cauza testelor nucleare şi balistice ale Phenianului 'Fie ca cei care au responsabilităţi directe să acţioneze cu înţelepciune şi cu discernământ pentru a promova binele poporului coreean şi pentru a construi relaţii de încredere în sânul comunităţii internaţionale', a spus el.

Papa a cerut poporului din Venezuela să găsească cât mai repede posibil o cale dreaptă, paşnică şi umană pentru a ieşi din criza politică şi umanitară care îl oprimă, consemnează şi EFE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel