Modificări Codurile penale. Iordache: "N-am primit..."

Florin Iordache
Florin Iordache

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat joi că nu ştie ca un proiect privind modificările Codurilor penal şi de procedură penală să fi ajuns în Parlament.

Precizările au fost făcute în contextul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că modificarea Codurilor penal şi de procedură penală a fost finalizată, la Ministerul Justiţiei, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

'Nu ştiu. Foarte bine, dacă a fost adoptat (la Ministerul Justiţiei - n.r.), eu în Parlament nu ştiu. Eu am spus că, din ştiinţa mea, în acest moment nu există un astfel de proiect. Trebuia, eventual, adoptat şi în Guvern. Nu ştiu să fi fost adoptat. Probabil că domnul preşedinte Tăriceanu a făcut referire că există un proiect aprobat la nivelul Ministerului Justiţiei. Eu ştiu că în acest moment, la Parlament, nu a sosit un astfel de proiect', a spus Iordache, la Palatul Parlamentului.

[citeste si]

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat joi, în cadrul întrevederii avute cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, că modificarea Codurilor penal şi de procedură penală a fost finalizată, la Ministerul Justiţiei, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, el precizând că 'se urmăreşte ca instituţiilor garantate prin Constituţie şi legi să li se asigure o funcţionare democratică, în afara oricărei interferenţe a instituţiilor de forţă sau a serviciilor de intelligence'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel