Cele mai citite

„Mă uit și sper să nu fie adevărat ce se întâmplă!“ Propunerea Oanei Gheorghiu care l-a uluit pe Eugen Teodorovici / video

Eogen Teodorovici1
Foto: Crișan Andreescu

O declarație recentă a vicepremierului privind reducerea consumului de energie a stârnit un val de reacții și ironii în spațiul public. Dezbaterea din emisiunea Ce Se Întâmplă a adus în prim-plan critici dure la adresa gestionării resurselor naționale, comparativ cu țările vecine.

Vicepremierul demis Oana Gheorghiu a făcut un apel către români să amâne spălarea hainelor pentru a diminua presiunea de pe sistemul energetic național, în condițiile în care România are dificultăți în aprovizionare cu energie după scăderea debitului Dunării și închiderii Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

„Dacă fiecare dintre noi amână pentru câteva ore pornirea mașinii de spălat, a uscătorului sau a altor consumatori mari de energie, diferența va fi semnificativă. Știu că sunt unii oameni, pe bună dreptate, foarte supărați (...)“, a spus, printre altele, Oana Gheorghiu.

Soluții ironice la DC News: Propunerea neobișnuită a lui Răzvan Dumitrescu pentru Guvern

Subiectul a fost dezbătut, la emisiunea Ce Se Întâmplă de la DC News, de către Răzvan Dumitrescu și fostul ministru al Finanțelor, Eugen-Orlando Teodorovici. Jurnalistul i-a cerut scuze premierului pentru consumul de energie și a propus înființarea unor centre de spălat rufe la Guvern, în timpul zilei, când presiunea pe sistem este mai mică.

„De pildă, ar putea cei de la Cancelaria Premierului să vină cu rufele la domnul Ilie Bolojan, la Cancelarie, și să le spele acolo. Eventual, premierul să le pună la dispoziție, în cabinetul său, niște mașini de spălat automate ca oamenii să spele rufe - cei care lucrează la Guvern, repet - între 11:00 și 17:00.

Mai am idei din astea și o să-mi mai vină pe parcursul emisiunii de astăzi. Cum vedeți chestia asta cu rufele, că mi-a sărit în ochi la prima oră a dimineții?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu.

„Putem sugera ca uscarea rufelor să se facă pe Guvern, deasupra!“, a spus ironic fostul ministru de Finanțe, adăugând: „Mă uit și sper să nu fie adevărat ce se întâmplă“.

România vs. Ungaria: Cum am ajuns să depindem de resurse cu prețuri uriașe

Eugen-Orlando Teodorovici a făcut ulterior o comparație tristă între potențialul energetic pe care îl are România și capacitățile limitate ale Ungariei, o țară „fără ieșire la mare“, „fără niciun fel de resurse, care își aduce țițeiul mult mai greu decât noi“.

„Nu pot să înțeleg cum, o țară ca România, cu tot ce îi trebuie - cu o excepție importantă, cei care o conduc - să ajungă în situația aceasta încât să rămână fără energie, fără apă etc. O țară plină de resurse a ajuns să trăiască mai rău decât o țară care nu are niciun fel de resurse. Ne uităm la Ungaria, care nu are ieșire la mare, care își aduce combustibilul mai greu decât noi, dar, totuși, are prețurile mai mici la carburanți.

Asta se întâmplă, din păcate, când cei care ne conduc nu știu, își asumă lucrurile pe care nu le pot face, promit lucruri pe care nu știu să le facă, iar apoi ajungem la asta. Nu e mai puțin adevărat faptul că și noi, românii, acționarii firmei România, acceptăm ca administratorul nostru, Guvernul, să ne ducă în faliment. Și nu facem absolut nimic!“, a spus, cu regret, Eugen-Orlando Teodorovici.

Eugen Teodorovici, despre Green Deal: „România trebuia să ceară 1.000 de ani derogare”

În cadrul aceluiași interviu de la DC News, fostul ministrul al Finanțelor a vorbit și despre efectele dezastruoase pe care implementarea Green Deal-ului le-a avut asupra sistemului energetic românesc.

El a spus că „pe Green Deal, România trebuia să ceară 1.000 de ani derogare, deoarece inclusiv pe vremea lui Nicolae Ceaușescu“ a poluat mai puțin decât țările din Vestul Europei, iar astăzi „suntem ca o grădină botanică“.

„Noi nu poluăm! Se poate calcula poluarea pe care au generat-o toate avioanele pe care le-a avut România de la înființarea Tarom încoace. Comparat cu oricare companie din Europa de Vest, niciodată nu am poluat cât au poluat țările respective la acest capitol. Iar tu mă pui la masă în mod egal?“, s-a întrebat retoric Teodorovici.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close