Klaus Iohannis a avut prima apariție publică după demisia din funcția de președinte al țării și plecarea de la Palatul Cotroceni.
Fostul președinte al țării, Klaus Iohannis, nu a mai fost văzut de când a ieșit pe poarta Palatului Cotroceni. Astăzi, pentru prima oară din acel moment, a apărut în public și a făcut și o declarație.
”Plec din funcție pentru a scuti România să fie de râsul lumii” declara Klaus Iohannis în ziua în care a renunțat la funcția de președinte al țării, în urmă cu mai bine de un an.
Astăzi, pentru prima oară din acel moment, Klaus Iohannis a apărut în spațiul public. Fostul președinte a mers împreună cu soția sa, Carmen Iohannis, în seara aceasta, la Biserica romano-catolică „Sfânta Treime”, pentru a participa la slujba de Paști.
![]()
”Vă doresc tuturor Sărbători Pascale binecuvântate și Florii frumoase. La mulți ani!” a spus fostul președinte, completat de soția sa, Carmen Iohannis, care a spus ”La mulți ani”.
Cei doi au apărut ținându-se de mână, astfel continuându-și și drumul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News