Donald Trump a ordonat aborarea în bernă a drapelului american la Casa Albă și pe toate clădirile oficiale, după moartea lui John McCain.
"În ciuda diferenţelor noastre politice, respect angajamentul faţă de ţara noastră al senatorului John McCain şi, în onoarea sa, am semnat un decret pentru arborarea în bernă a drapelului american până în ziua înmormântării sale", a indicat preşedintele american, într-un comunicat.
Ultim gând pentru John McCain
Americanii au început duminică să aducă un omagiu senatorului republican John McCain, un pilot torturat în războiul din Vietnam şi candidat fără succes la Casa Albă, care a decedat la ferma sa de lângă Sedona, sâmbătă, cu câteva zile înainte de cea de-a 82-a aniversare, după 13 luni de luptă cu un cancer cerebral.
Programul ceremoniilor în memoria sa a fost anunţat duminică, iar, conform acestuia, sicriul cu trupul neînsufleţit al senatorului John McCain va fi expus miercuri la capitoliul din Arizona, stat pe care l-a reprezentat timp de peste 35 de ani în Congresul SUA. Aici, locuitorii îi vor putea aduce un ultim omagiu, după care, după oficierea joi a unei slujbe la o biserică baptistă locală, sicriul va fi transportat la Washington pentru a fi depus vineri în rotonda Capitoliului, o onoare rezervată marilor personalităţi din istoria Statelor Unite, precum John F. Kennedy, Ronald Reagan, Rosa Parks şi alţi câţiva iluştri senatori.
Sâmbătă, 1 septembrie, la Catedrala Naţională din capitala americană, se va desfăşura o ceremonie la care sunt aşteptaţi să participe numeroşi parlamentari şi demnitari americani şi străini.
Înmormântarea, duminică
Înmormântarea va avea loc duminică, într-o ceremonie privată, la cimitirul Academiei Navale din Annapolis, la o oră de Washington, acolo unde John McCain s-a format ca pilot de marină şi unde va fi îngropat alături de vechiul prieten şi coleg de academie Chuck Larson, decedat în 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu