Cele mai citite

Intrat în Parlament pe listele SOS, a trecut la PNL. Grupul senatorilor liberali se măreşte

pnl partidul national liberal
Partidul Național Liberal. Sursa foto: Agerpres

Un senator intrat în Parlament pe listele SOS România a decis să treacă la PNL.

Senatorul Adrian Peiu a anunţat, miercuri, în plen, că a devenit membru al PNL şi va activa în grupul senatorilor liberali.

"Începând de ieri am devenit membru al Partidului Naţional Liberal şi începând de astăzi voi face parte din grupul Partidului Naţional Liberal", a precizat Peiu.

Peiu a intrat în Parlament pe listele partidului S.O.S România în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa, în ultima perioadă fiind lider al grupului Pace - Întâi România.

Conducerea PNL l-a desemnat marţi pe Adrian Peiu lider interimar al organizaţiei liberale Ialomiţa, aceasta fiind una dintre cele 12 filiale ai căror şefi au fost înlocuiţi.

Biroul Permanent Naţional al PNL a decis să nu mai prelungească interimatele pentru conducerile filialelor: Argeş, Braşov, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, sectoarele 2, 3, 4 şi 5, acestea fiind conduse de contestatarii care l-au susţinut pe Adrian Veştea.

Întrebat, după şedinţa Biroului Permanent Naţional de marţi, dacă decizia de a aduce la PNL Ialomiţa un senator ales pe listele S.O.S România a fost o recompensă pentru că nu a susţinut Guvernul Veştea, deputatul PNL Ionel Bogdan a spus: "Nu cred că este vorba de nicio recompensă, este vorba de un senator din judeţul Ialomiţa".

"Având în vedere situaţia filialei din Ialomiţa, colegii au considerat oportun ca dânsul să preia o perioadă de interimat până când această organizaţie se va reorganiza. Pe urmă vom vedea cum vor decurge lucrurile", a adăugat deputatul PNL. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Partide politice
Citește mai multe din Partide politice
x close