Incendii în vestul SUA. Parcul Yosemite, închis. Primele victime

Incendiu
Incendiu

Centrul Parcului Naţional Yosemite a fost închis miercuri din cauza unui puternic incendiu izbucnit în vestul regiunii.

Incendiul a depăşit în cursul nopţii liniile de limitare a extinderii flăcărilor, a umplut valea cu un nor gros de fum şi i-a forţat pe vizitatori să îşi strângă corturile şi să fugă, informează Reuters.

Vremea foarte caldă, rafalele neregulate de vânt şi nivelul scăzut de umiditate alimentează incendiul din zona Yosemite în timp ce alte zeci de focare sunt active pe Coasta de Vest a SUA unde temperaturile se vor menţine, joi, peste valoarea de 37 de grade Celsius în numeroase zone din California, Oregon, Arizona şi Nevada, conform prognozelor Serviciului Naţional de Meteorologie. Fumul negru şi dens provenit de la incendiul Ferguson care a izbucnit la 13 iulie în Munţii Sierra Nevada, la circa 275 de kilometri est de San Francisco, a determinat autorităţile din Parcul Yosemite să închidă principalul centru pentru turişti din Yosemite Valley, ca şi Wawona şi Mariposa Grove.

Principala amenințare, fumul

Practic, tot fumul se canalizează în acea vale şi este ţinut pe loc de straturile de inversiune'', a explicat purtătorul de cuvânt al Serviciului Forestier American, Jim Mackensen, cu referire la condiţiile atmosferice care împiedică ridicarea aerului mai cald şi a fumului. Fumul a redus vizibilitatea şi reprezintă o ameninţare atât la adresa vizitatorilor prezenţi în populara destinaţie turistică cât şi a angajaţilor parcului, a menţionat el.

Zona cu teren accidentat afectată de incendiul Ferguson, care arde la marginea de vest a parcului, este greu accesibilă pentru echipele de intervenţie şi a făcut o victimă. Pompierul Braden Varney a decedat la 14 iulie după ce buldozerul pe care îl opera în cursul încercărilor de a crea o linie de limitare a extinderii flăcărilor s-a răsturnat într-o râpă. Alţi şapte pompieri au fost răniţi în încercarea de a stinge incendiul care până miercuri seară era controlat în proporţie de 25%.

Sute de mii de hectare, arse

Peste 3.400 de pompieri, 16 elicoptere şi 59 de buldozere au fost desfăşurate pentru a stinge flăcările din zona Parcului Yosemite. Incendiul este unul dintre cele aproximativ 60 de focare active săptămâna aceasta în Statele Unite, care au mistuit până în prezent circa 485.620 de hectare. Majoritatea ard în statele vestice, însă au fost raportate incendii şi în Texas şi Wisconsin.

De la începutul anului până la 25 iulie, 1,59 milioane de hectare au ars în urma incendiilor de vegetaţie, peste media pe zece ani pentru aceeaşi perioadă calendaristică de 1,43 milioane hectare, conform agenţiei guvernamentale National Interagency Fire Center.

Temperaturi record

Temperaturile record din California de Sud au contribuit la extinderea flăcărilor care s-a propagat cu repeziciune către comunităţile din staţiunile montane aflate la circa 140 kilometri est de Los Angeles, în San Jacinto Mountains. Anul trecut a fost unul cu adevărat devastator pentru California, cu incendii record, mii de case carbonizate şi circa 40 de decese provocate de foc spre Santa Barbara şi în regiunea viticolă din Valea Napa.

Vezi și: Incendii Grecia. Teoria conspirației despre dezastrul de proporții biblice. FOTO


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel