Hugo Chavez, reales pentru un nou mandat președintele Venezuelei

chavez
chavez

Preşedintele în exerciţiu Hugo Chavez a fost reales, duminică, la preşedinţia Venezuelei, câştigând 54,42 la sută din voturi, faţă de 44,97 la sută obţinute de candidatul opoziţiei, Henrique Capriles Radonski, după numărarea a 90 la sută din buletinele de vot, au anunţat autorităţile.

 "Candidatul Hugo Chavez Frias (a obţinut) 54,42 la sută din sufragii", adică 7.444.082 milioane de voturi, în timp ce principalul candidat al opoziţiei, Henrique Capriles Radonski, a întrunit 44,97 la sut din voturi, respectiv 6.151.544 buletine de vot, a declarat preşedintele Consiliului electoral naţional (CNE), Tibisay Lucena.

 "Am atins una dintre cele mai ridicate rate de participare din ultimele decenii", de 80,94 la sută, a adăugat ea. Anunţul privind victoria preşedintelui în exerciţiu a fost salutat cu focuri de artificii în capitala Caracas. "Îi mulţumesc poporului meu iubit!!! Trăiască Venezuela!!! Trăiască Bolivar!!!" şi "Îi mulţumesc lui Dumnezeu! Vă mulţumesc tuturor!", a scris Chavez imediat pe contul său de Twitter.

 În vârstă de 58 de ani şi aflat la putere din 1999, preşedintele Chavez a fost reales duminică pentru un al treilea mandat de şase ani la conducerea acestei ţări care dispune de importante rezerve de petrol şi în care a iniţiat o "revoluţie socialistă". Candidatul învins, Henrique Capriles Radonski, l-a "felicitat" duminică seara pe preşedintele Hugo Chavez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel