Havana denunţă 'dispreţul şi aroganţa' administraţiei Trump

Donald Trump
Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump nu cunoaşte America Latină, au apreciat luni autorităţile cubaneze, într-un mesaj în care au denunţat 'aroganţa şi dispreţul' administraţiei acestuia faţă de mai multe ţări de pe continent, relatează France Presse.

Într-un comunicat publicat cu ocazia unui turneu al secretarului de stat Rex Tillerson în regiune, Havana doreşte 'să trimită un semnal de alarmă cu privire la gravitatea mesajului de aroganţă şi de dispreţ' lansat de şeful diplomaţiei americane înaintea deplasării sale la 1 februarie.

Într-un discurs, secretarul de stat american a tratat cu dispreţ Venezuela şi 'regimul corupt şi ostil al lui Nicolas Maduro', lansând un apel către America de Sud să ia exemplu de la SUA, Canada şi Uniunea Europeană, care au impus sancţiuni împotriva autorităţilor de la Caracas. Cuba consideră că aceste declaraţii 'alarmante vizează în mod deschis răsturnarea prin toate mijloacele a guvernului' aliatului său socialist şi prognozează că Washingtonul 'va eşua în tentativele sale de a semăna diviziuni' pe continent.

În acelaşi timp, Havana şi-a exprimat regretul că Rex Tillerson şi-a permis un 'nou amestec în afacerile interne cubaneze, cerând schimbări în interesul SUA pe tema procesului electoral' şi a alegerilor legislative prevăzute la 11 martie în insulă. Aceste declaraţii 'confirmă dispreţul constant şi fără echivoc pe care guvernul preşedintelui Donald Trump îl afişează faţă de naţiunile din America Latină şi Caraibe, pe care le desconsideră ori de câte ori are ocazia', mai susţin autorităţile cubaneze.

[citeste si]

'Este evident că nici preşedintele SUA, nici secretarul de stat nu cunosc America Latină şi Caraibele. Am fost un continent supus dominaţiei umilitoare a SUA. Dar America noastră s-a trezit şi nu va fi uşor să o faci să se aplece', potrivit Havanei. Subminate de la venirea la putere a preşedintelui Donald Trump, relaţiile dintre cele două ţări s-au tensionat anul trecut în urma cazului misterios vizând 'atacuri acustice' care ar fi afectat sănătatea a 24 de diplomaţi americani aflaţi la post la Havana.

În ultimele luni, Donald Trump şi-a înăsprit şi mai mult discursul faţă de Cuba şi a abrogat o serie de dispoziţii destinate să relaxeze embargoul american, măsuri adoptate în timpul dezgheţului dintre cele două ţări, care s-a materializat prin reluarea relaţiilor diplomatice în vara anului 2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel