Comandantul forţelor internaţionale din Afganistan, generalul american David Petraeus, are "şanse mari" să devină directorul CIA, a afirmat luni postul public de radio american (NPR).
Petraeus, care intenţionează să renunţe la postul de comandant al forţelor internaţionale din Afganistan anul acesta, "ar accepta acest post (de director al CIA) dacă i-ar fi oferit", a adăugat NPR, citând surse guvernamentale anonime.
Leon Panetta, actualul director al CIA, l-ar putea înlocui pe secretarul Apărării, Robert Gates, care intenţionează să se retragă anul acesta.
Pentagonul nu a comentat aceste informaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu