Fuziune USR - PLUS. Stelian Ion: Cum ar trebui să se numească noul partid

Stelian Ion a spus luni, cum ar trebui să se numească noul partid după ce USR-PLUS vor fuziona

Stelian Ion a declarat, luni, că după ce USR-PLUS vor fuziona, noul partid ar trebui să se numească tot USR. El a adăugat că fuziunea nu va avea legătură cu lucrurile care țin de ponderea pe liste la alegerile parlamentare, care nu va fi jumătate-jumătate.

„Ideile principale pe care le-am promovat la ultimul Comitet Politic noi cei din USR au fost legate de păstrarea denumirii USR, care este cunoscută de toată lumea și mai ales de păstrarea cadrului statutar, a structurii Statutului, pentru că este foarte importantă cultura organizațională și ținem și la acest aspect”, a afirmat Stelian Ion, luni, la RFI.

Deputatul USR a adăugat că denumirea noii formațiuni va fi negociată de cele două partide

„În rest, sunt absolut convins că putem face fuziunea, că avem și forța și dorința să facem această fuziune. Din punctul meu de vedere, ar trebui să se numească USR, dar lucrurile astea vor face obiectul unor negocieri și eu sunt sigur că în cadrul acelor negocieri, vom lua cele mai bune decizii, pentru ca formațiunea să iasă mult mai puternică decât ambele partide separat. Și cred că vom înțelege și unii și alții ce plusuri, apropo de denumirea colegilor noștri, avem fiecare și ce atuuri avem, pe care trebuie să le subliniem și să le punem în valoare, pentru ca rezultatul să fie unul foarte-foarte bun”, a explicat Stelian Ion, potrivit Mediafax.

Stelian Ion: Ponderea pe listele la parlamentare între USR-PLUS nu va fi jumătate-jumătate

Deputatul USR a spus că ponderea pe pe listă pentru alegerile parlamentare între USR și PLUS nu va fi 50%-50%, însă aceste aspecte vor fi discutate de la caz la caz.

„Fuziunea se va face după alegerile parlamentare, deci nu va fi legată chestiunea fuziunii de cea a ponderii pe lista de parlamentare. Discuțiile astea se poartă de la caz la caz. La locale avem alianță politică și fiecare organizație județeană și locală va negocia pe plan local, în funcție și de structura filialelor și de oferta pe care o propune fiecare partid în parte, pentru a rezulta o listă cât mai bună. La parlamentare vom ține cont și de aceste aspecte, însă este clar că ponderea, din punctul nostru de vedere, nu va fi jumătate-jumătate, pentru că e o realitate pe care nu o putem nega, am avut niște rezultate de-a lungul acestor ani, sondajele nu pot fi ignorate cu desăvârșire, deci trebuie să ținem cont și de sondaje, de cum stă fiecare dintre cele două partide în sondaje, dar negocierile sunt mult mai ample și mai complicate de atât, nu va fi un calcul simplu, aritmetic”, a precizat Stelian Ion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel