Moartea lui Hugo Chavez determină organizarea unui nou scrutin prezidenţial în Venezuela. Alegerile care trebuie organizate în termen de 30 de zile va testa dacă "revoluția" socialistă poate supravieţui fără personalitatea dominantă a celui care a fost Hugo Chavez, ales de patru ori la cârma Venezuelei. Guvernul a mobilizat armata pentru a garanta pacea.
Legea din Venezuela prevede organizarea unui nou scrutin prezidenţial în termen de 30 de zile. Vice preşedintele Nicolas Maduro este preşedinte interimar până la această dată. Acesta nu a precizat deocamdată când vor avea loc noile alegeri.
Guvernul din Venezuela a mobilizat militari şi agenţi de poliţie pe străzile marilor oraşe pentru a "garanta pacea" după moartea preşedintelui Hugo Chavez, a mai anunţat vicepreşedintele Nicolas Maduro.
"Armata naţională şi poliţia naţională au fost mobilizate pentru protejarea poporului nostru şi garantarea păcii", a declarat Maduro.
"Suntem uniţi în respectarea Constituţiei şi a voinţei comandantului nostru suprem Hugo Rafael Chavez Frias", a dat asigurări ministrul Apărării, Diego Molero, care a intervenit la Televiziunea publică alături de principalii comandanţi militari.
Preşedintele Hugo Chavez, spitalizat la Caracas din cauza cancerului, a suferit de o agravare a problemelor respiratorii şi de o nouă infecţie gravă. Chavez, în vârstă de 58 de ani, revenise la Caracas în urmă cu două săptămâni şi a fost internat imediat în spitalul militar din capitală după ce a fost spitalizat timp de două luni la Havana, unde a suferit, în decembrie, o a patra intervenţie chirurgicală de cancer, cu care a fost diagnosticat în 2011 în regiunea pelviană.
Guvernul de la Caracas convocase, marţi, o reuniune a liderilor politici şi militari, pe fondul deteriorării stării de sănătate a preşedintelui Hugo Chavez. Reuniunea de urgenţă a început la ora locală 11.20 (17.50, ora României) la Palatul prezidenţial Miraflores din Caracas, în prezenţa vicepreşedintelui Nicolas Maduro, a comandanţilor militari şi a guvernatorilor regiunilor ţării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu