Deputat, veste bună pentru ȘASE MILIOANE de români

Deputatul Tudor Ciuhodaru a anunțat un proiect uriaș. 

”Am o veste bună. Demersurile noastre pentru un nou spital de urgenţe capătă contur. Azi comisarul european Corina Creţu şi primarul Iaşului vor anunţa amplasamentul viitorului Spitalul Regional de Urgenţă. Mulţumesc tuturor celor ce ne-au sprijinit şi ne sprijină în campania ”Vrem spital de urgenţe” pe care am început-o prin strângerea de semnături de susţinere pentru construirea unui nou spital pentru ieşeni în special, dar de care vor beneficia toţi moldovenii”, a anunțat medicul primar de la Urgențe Tudor Ciuhodaru. 

Deputatul a adăugat că ”Dacă Spitalul de Urgenţă nu începe să fie construit în acest an cu fonduri europene, vom mai putea lua în discuţie abia din 2020 o asemenea investiţie, în viitorul exerciţiu financiar. Acum este momentul să insistăm. Împreună putem reuşi. E drept că l-am fi putut avea din 2011. Atunci am reuşit înfiinţarea unui nou spital de urgenţă în Iaşi. N-a fost să fie pentru că interesele baronilor din sănătate şi a susţinătorilor lor politici vizau doar interesele personale, funcţii şi sifonarea banilor din sănătate. Ei nu au vrut şi nici acum nu vor să fiţi trataţi mai bine.”

”Noi facem bine România”

El a conchis: ”Cei şase milioane de locuitori ai Moldovei merită spitale adevărate de secol XXI. Vremea spitalelor vechi de sute de ani, bolniţe pavilionare insalubre, care gem de infecţii nosocomiale, cu condiţii de Ev Mediu în care se moare aştepând pe la urgenţe sau în lungi plimbări printre spitale, declasificate pentru că nu îndeplinesc condiţii elementare, începe să apună. E momentul pentru un nou început. Noi facem bine România”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel