Deputat ALDE, intervenție DURĂ după ”revelația tehnocraților”: Aveți obligații restante, mă refer la TOȚI

Deputatul ALDE Remus Borza a făcut declarații dure la dezbaterea publică organizată de Comisia pentru mediu și echilibru ecologic pe tema “Gestionarea deșeurilor în România”. 

Remus Borza a declarat că suntem atemporali în ceea ce privește legiferarea și deși ”suntem membri ai UE din 2007, abia în 2015, am transpus în legislația internă o directivă europeană din 1994 și aici mă refer la directiva 92/1994 privind managementul ambalajelor și deșeurilor din ambalaje. Am dat undeva prin noiembrie 2015 legea 249/2015. A avut atât de multă viață ca majoritatea legilor din România. După 7 luni de zile, prin iunie 2016, guvernul tehnocrat a avut o revelație: legea din noiembrie 2015 e proastă. E un exemplu tipic privind maniera în care am înțeles să legiferăm pe domenii sensibile, pe un domeniu pe care avem nici mai mult nici mai puțin de 10 proceduri de infringement demarate de CE și o acțiune la CJUE, la care riscăm penalități.”

(w670)

Cunoscut ca salvatorul Hidroelectrica, deputatul ALDE a subliniat: ”Sper să nu repetăm greșelile trecutului și să învățăm și noi că avem obligația să dăm legi clare, fără ambiguități”. 

[citeste si]

Remus Borza atrage atenția după mai multe modificări într-un an de zile ”și după trei-patru ani vedem că sensul și scopul au fost denaturate fundamental, prin toate aceste modificări succesive și trunchiate, în funcție de anumite interese economice, în funcție de dorința unor colegi de a se evidenția și ei, pentru că la noi, din păcate, la Parlament e un concurs cu privire la cine are mai multe amendamente”. 

El le-a spus celor prezenți: ”Și-n dreptul dumneavoastră sunt foarte multe obligații restante și aici mă refer la toți”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel