Coreea de Nord ameninţă că loveşte SUA, Guam şi Hawaii

Liderii de la Phenian și-au plasat forțele armate în stare de luptă şi a cerut unităţilor speciale "strategice" să se pregătească pentru eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, Insulelor Guam şi Hawaii, în Pacific, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană.

"Comandamentul armatei poporului coreean declară că toate trupele de artilerie, inclusiv unităţile strategice de rachete şi unităţile de artilerie cu rază lungă de acţiune trebuie să fie plasate (la nivelul de) alertă «pregătit de luptă»", potrivit KCNA, scrie Mediafax.

 Aceste unităţi urmează să fie pregătite să atace "toate bazele militare americane în regiunea Asia-Pacific, inclusiv pe continentul american, Hawaii şi Guam", dar şi în Coreea de Sud, a adăugat comandamentul într-un comunicat transmis de KCNA.

 În pofida lansării cu succes, pe 12 decembrie, a unei rachete cu rază lungă de acţiune - asimilată de Seul şi aliaţi săi unui test balistic -, unii experţi apreciază că Phenianul este departe de a stăpâni tehnica necesară lansării unei rachete intercontinentale, capabile să lovească Statele Unite.

 Hawaii şi Guam sunt considerate, de asemenea, în afara razei de acţiune a rachetelor cu rază medie de acţiune dezvoltate de către Coreea de Nord, care ar putea, în schimb, că atingă baze din Japonia şi Coreea de Sud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel