Club luat cu asalt de avionul trupelor rusești

Forțele trupelor rusești
Forțele trupelor rusești

Pentru a reține traficanții de droguri, forțele de elită ale trupelor speciale rusești, numite “spetsnaz”, au coborât cu parașutele. La periferia Moscovei se finalizează un mare plan de atac a Serviciului Federal de Control al Drogurilor (SFCD). Unul dintre cluburile populare de noapte a fost luat cu asalt.

Autor: Silvestru Tatiana

O petrecere începută odată cu apusul în ziua de 15.06.2013 nu a putut fi continuată până dimineață deoarece, după minute numărate fericirea a fost întreruptă de trupele speciale a SFCD. În conformitate cu informațiile Serviciului de Control al Dogurilor, în acest club se vând substanțe periculoase. Reporterii 1tv.ru, sub acoperire, au filmat  petrecăreții dubios de veseli și extrem de agresivi. Unii, nici după o oră de la începerea petrecerii, zăceau fără cunoştinţă pe podea.

Avionul forțelor speciale a fost considerat de petrecăreți ca un punct culminant al spectacolului. După care au început să fugă, însă toate intrările şi ieşirile în club au fost blocate. Clubul se află pe apă, astfel cei care încercau să scape prin înot au fost preluați de bărcile autorităților.

În timpul petrecerii, polițiștii atidrog au acționat în conformitate cu planul “sub acoperire”. Ei au cumpărat droguri folosind bancnote însemnate, înainte să înceapă petrecerea. Astfel, în primul rând au fost reținuți vâzătorii de droguri cunoscuți, prin verificarea conținutului portofelelor.

Bancnotele au fost însemnate cu o soluție care lasă urme pe mâini, câțiva oameni încep să verifice. Vladimir, un petrecareț reținut, spune că nu are asupra sa droguri, după ceva timp se răzgândește și spune că totuși are ceva “rezervă”. La întrebarea polițiștilor dacă substanța găsită asupra sa este marijuana, acesta spune că nu știe cum se numește. La o altă întrebare, dacă a vândut droguri, acesta răspunde: “nu, în scopuri personale”. Asupra tânărului au fost găsite, după cum se exprimă el, “doza pentru o lună de narcotice sintetice”, cât și bancotele însemnate de polițiști. Odată cu el au mai fost reținuți doi vânzători de droguri, cu o cantitate mare de substanțe interzise. Peste 100 de oameni au fost verificați, dovedindu-se că se aflau sub influența drogurilor.

Oamenii legii au afirmat că nu este atât de important faptul că au fost reținute grame de droguri, cât “efectul preventiv” asupra unor astfel de petreceri. În urma acestor tipuri de acțiuni, numărul cluburilor în care se vând și se consumă droguri scade considerabil. Organizatorii petrecerilor știu că oamenii în uniforme pot apărea în orice moment. Întreaga acțiune, cât și detaliile au fost fimate și publicate de reporterii care au participat la planul oamenilor legii, conform 1tv.ru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel