Asasinare frate Kim Jong Un. Noi detalii despre ultimele clipe din viață

Kim Jong-nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un, s-a întâlnit cu un cetăţean american la un hotel din Malaezia cu câteva zile înainte de a fi asasinat, în februarie anul trecut, a declarat luni în instanţă un responsabil al poliţiei malaeziene, transmit Reuters şi Kyodo. 

Pentru crima de la 13 februarie 2017 de pe aeroportul din Kuala Lumpur au fost inculpate indonezianca Siti Aisyah şi vietnameza Doan Thi Huong, alături de patru nord-coreence care însă s-au sustras până acum justiţiei. Acuzate că l-au stropit în faţă pe Kim Jong-nam cu un agent neurotoxic şi pasibile de pedeapsa cu moartea, Siti Aisyah şi Doan Thi Huong susţin, potrivit apărării, că nord-coreencele le-au făcut să creadă că participă la o farsă pentru un show de televiziune. 

Kim Jong-nam a sosit în Malaezia la 6 februarie, iar două zile mai târziu s-a dus pe insula Langkawi, un important centru turistic din vestul ţării, a precizat la tribunal anchetatorul şef Wan Azirul Nizam, care nu a reuşit în schimb să confirme alte detalii, afirmând de pildă că nu-şi mai aminteşte numele hotelului unde s-a cazat Kim Jong-nam şi că nu ştie cum îl cheamă pe americanul cu care s-ar fi întâlnit acesta la 9 februarie. "Până în ziua de azi, identitatea persoanei în cauză nu a putut fi obţinută", a spus Wan Azirul Nizam. 

Date către SUA? 

Avocatul indoneziencei, Gooi Soon Seng, l-a întrebat pe responsabilul malaezian în legătură cu o ştire apărută în mai anul trecut în cotidianul nipon Asahi Shimbun, conform căreia Kim Jong-nam s-a întâlnit pe Langkawi cu un agent de informaţii american căruia i-ar fi transmis un mare volum de date. Ziarul cita o analiză a criminaliştilor malaezieni a unui laptop găsit în rucsacul celui asasinat. 

Wan Azirul Nizam a confirmat trimiterea laptopului unui laborator de criminalistică din capitala malaeziană Kuala Lumpur, care a stabilit că echipamentul fusese folosit ultima dată la 9 februarie. Analiza criminaliştilor, pusă la dispoziţia Curţii, a mai arătat că unele date de pe acesta fuseseră accesate de pe un stick de memorie inserat în laptop în aceeaşi zi. 

Anchetatorul malaezian a spus însă că nu ştie sigur dacă Kim Jong-nam a făcut transferul respectiv de date în timp ce se afla la hotelul din Langkawi sau dacă acea întâlnire a avut legătură cu crima de la aeroport. Drept pentru care avocatul Gooi l-a acuzat că încearcă să ocolească răspunsul. "Haideţi, v-a lăsat complet memoria? Spuneţi că anchetaţi, dar aţi uitat totul?" - i-a reproşat avocatul. Audierea poliţistului va continua marţi, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel