DCNews Politica Cum a ajuns președintele României să aibă puterea unui monarh deși ar trebui să arbitreze. Părinții Constituției au ales a treia cale

Cum a ajuns președintele României să aibă puterea unui monarh deși ar trebui să arbitreze. Părinții Constituției au ales a treia cale

Jurnalistul Val Vâlcu a explicat că România se află într-o zonă hibridă, în care președintele ar trebui să fie „arbitrul deasupra partidelor”, dar acest lucru devine imposibil în practică. El a atribuit puterea președintelui ca fiind a unui cvasi-monarh.

„Cei care au scris Constituția au ales a treia cale, a existat dezbatere privind sistemul: Monarhie sau republică parlamentară sau prezidențială. România e o republică, dar președintele trebuie să fie arbitrul care stă deasupra partidelor, lucru imposibil dacă câștigi alegerile cu sprijinul partidelor. El trebuie să arbitreze, dar are peste 5 ani alegeri. Sunt articole în Constituție care fac aproape imposibilă reîntoarcerea la monarhia constituțională”, a punctat jurnalistul.


Ciprian Necula, sociolog, a subliniat caracterul confuz al sistemului românesc, pe care l-a definit ca fiind „semi-prezidențial”, dar lipsit de claritate:

 „Discutând despre sistem, acesta este puțin confuz. Un sistem semi-prezidențial în care pe de o parte președintele României are un rol executiv, pe de altă parte nu îl are. Sau e limitat, dar nici acolo nu e clar. S-a ajuns chiar și la Curtea Constituțională dacă nu mă înșel, cine merge la Consiliul European, președintele sau premierul”.      

Bogdan Bucur, istoric, a adus o perspectivă constituțională, explicând că atribuțiile președintelui sunt mai clare doar în domenii precum politica externă și securitatea națională:

„Constituția prevede că președintele gestionează politica externă și de securitate. Restul ține de Guvern. Doar dacă nu este invitat președintele sau nu este pe agendă o temă de siguranță națională, merge premierul”, a explicat el.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele